22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportCSM, mesaj tranșant: Politicienii şi presa să nu mai comenteze excesiv dosare

CSM, mesaj tranșant: Politicienii şi presa să nu mai comenteze excesiv dosare

Politicienii și presa ar trebui să nu mai comenteze excesiv dosarele penale și  să nu mai exprime opinii “dictate de conjucturi socio-politice sau de interese de grup”, a subliniat conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, care a precizat că  justiţia se înfăptuieşte prin instanţe, potrivit Mediafax

“Având în vedere temele intens mediatizate şi dezbătute public, privitoare la unele cauze penale aflate în instrumentarea parchetelor sau aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, precum şi potenţialul de direcţionare a emoţiei publice, prin instrumente media, spre zone improprii unui stat de drept şi unei democraţii corect înţelese, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii reaminteşte că, potrivit Constituţiei României, justiţia se înfăptuieşte prin instanţele judecătoreşti”, se arată într-un comunicat de presă al CSM transmis joi şi semnat de preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului, Marius Tudose şi Bogdan Gabor.

Conducerea CSM menţionează că dreptul la liberă exprimare este un drept constituţional a cărui îngrădire, mai ales dacă este în legătură cu informaţii de interes public, nu este permisă într-un stat democratic, dar subliniază că exprimarea în presă a unor opinii, indiferent dacă sunt rezultatul propriilor analize sau sunt “dictate de conjuncturi socio-politice ori interese de grup”, nu poate ţine loc de hotărâre judecătorească şi nu are voie, potrivit Constituţiei, “”să atenteze la demnitatea şi imaginea persoanei”.

“Comentarea excesivă, apriorică şi într-un registru speculativ – de către persoane de formaţie şi vocaţie variate, cu o cunoaştere limitată a subiectului dezbătut, dar în numele dreptului la liberă exprimare şi a interesului public – poate dăuna însuşi interesului public invocat şi societăţii ca deţinătoare a acestuia. Încrederea cetăţeanului în justiţie se construieşte iar responsabilitatea revine, în principal, statului prin instanţele judecătoreşti constituite potrivit legii. Substituirea acestora de către instituţiile mass-media poate crea aparenţa de răspuns la nevoia de dreptatea socială, ca aşteptare individuală şi colectivă, însă riscă să fie un răspuns emoţional, volatil, păgubos pe termen lung şi cu potenţial de perturbare a condiţiilor obiective necesare înfăptuirii actului de justiţie de către cei ţinuţi prin lege la aceasta”, se mai arată în comunicatul citat.

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă încrederea că, atât instituţiile media, cât mai ales formatorii de opinie, vectorii de imagine, politicienii şi diverşii specialişti în variate domenii “pot da măsura maturităţii, răspunderii şi rolului lor social prin înţelegerea autentică a interesului public în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei în România”.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...
Ultima oră
Pe aceeași temă