21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSportCe a spus Ponta despre declaraţiile din Franţa privind Schengen

Ce a spus Ponta despre declaraţiile din Franţa privind Schengen

Premierul Ponta consideră că ultimele declaraţii ale politicienilor francezi privind aderarea României la spaţiul Schengen trebuie privite în contextul campaniei electorale, arătând că liderii opoziţiei, ca şi cei din România, “mai bagă un băţ în roată”, dar că România este pregătită pentru aderare, transmite Mediafax.

“Luaţi-o încet, e campanie electorală. S-a terminat campania din Germania, începe cea din Franţa, ce să facem…De aia sunt liderii opoziţiei, ca şi în România, să mai bage şi ei un băţ în roată, nu asta e problema”, a spus Ponta.

El a adăugat că autorităţile române au făcut tot posibil atât din punct de vedere tehnic, dar şi politic pentru o decizie favorabilă aderării la Schengen, dar că nu doreşte să se pronunţe asupra vreunui termen după ce alte termene avansate de preşedintele Traian Băsescu nu au fost respectate.

Citeşte şi SCHENGEN. Şeful opoziţiei franceze face PRESIUNI asupra lui Hollande: Să spună care e poziţia Franţei faţă de aderarea României

Anterior, Ponta a declarat că România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar decizia în acest sens este una politică, existând şi lucruri pe care autorităţile de la Bucureşti nu le pot influenţa.

Premierul a amintit că, la sfârşitul acestui an, ar putea fi aprobată prima etapă a procesului de integrare, cu frontierele aeriene.

Preşedintele UMP (opoziţie) Jean-François Copé i-a cerut, marţi, preşedintelui francez François Hollande să nu mai menţină “ambiguitatea” asupra aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, căreia i se opune atât timp cât nu va fi soluţionat dosarul romilor, relatează L’Express. fr.

“Cer foarte solemn ca preşedintele Republicii să spună foarte solemn care este poziţia Franţei cu privire la intrarea Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2014”, a declarat deputatul-primar de la Meaux pentru postul France Info.

Copé s-a declarat sâmbătă ostil acestei aderări “atât timp cât problema circulaţiei şi instalării romilor nu va fi reglată”.

Convenţia Schengen, care deschide frontierele statelor semnatare, a fost ratificată de 26 de state, în principal membre ale Uniunii Europene (UE), dar şi de către Elveţia, Islanda şi Norvegia.

Cele mai citite

Mutarea cu care Ciolacu a căștigat bătălia pentru creșterea salariului minim

Salariul minim se majorează de la 1 iulie cu 400 de lei, așa cum PSD a anunțat în urmă cu câteva luni. Decizia a...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

STB, despre un accident produs astăzi, în care a fost implicat un tramvai

Un autoturism a virat, fără să se asigure, pe Șoseaua Ștefan cel Mare/Calea Floreasca din Capitală, sens Banu Manta, în fața unui tramvai din...
Ultima oră
Pe aceeași temă