15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportCătălin Ivan: Europarlamentarii PDL au avut sarcină de partid de acasă să...

Cătălin Ivan: Europarlamentarii PDL au avut sarcină de partid de acasă să voteze împotriva lui Orban

Liderul Grupului PSD din PE, Cătălin Ivan, a declarat că europarlamentarii PDL Monica Macovei, Sebastian Bodu, Traian Răzvan Ungureanu şi Elena Băsescu, deşi nu fac parte din Comisia de Control Bugetar, au avut ca sarcină de partid de acasă să voteze împotriva lui Orban, potrivit Realitatea.net.

Leonard Orban a primit de la Comisia de Control Bugetar aviz negativ deoarece “parlamentarii PDL au avut de acasă ordin să voteze împotriva candidatului României pentru acest post, chiar dacă acest candidat a răspuns foarte bine la întrebări, toată lumea a fost mulţumită, chiar dacă a fost şi membru în guvernul PDL. Se pare că atunci a fost bun, acum nu mai este bun”, a precizat Cătălin Ivan.

Europarlamentarul social-democrat o acuză pe Monica Macovei că a mobilizat colegii din PDL care nu erau membri ai Comisiei de Control Bugetar să vină să voteze “ca să fie ei siguri că domnul Orban va avea mai multe voturi împotrivă decât pentru. Şi uite aşa au votat şi Elena Băsescu, şi Traian Răzvan Ungureanu şi Sebastian Bodu”.

Ivan a mai precizat că Macovei i-a spus că va vota pentru Orban, dar la numărătoare nu iese şi votul europarlamentarului PDL.

“Monica Macovei mi-a spus mie în sală că va vota pentru domnul Orban. Dar noi am numărat voturile noastre şi ale liberalilor, aveam fix 12 voturi. Deci este imposibil ca doamna Macovei să fi votat pentru. Votul a fost secret, dar noi ştim cum au votat ai noştri. Colegii noştri ne-au arătat votul”, a precizat Cătălin Ivan.

Acesta susţine că ce s-a întâmplat în Comisie este “în logica a ceea ce s-a întâmplat toată vara, interesul politic, de partid al PDL e mai important decât interesul naţional, nu contează că ne facem de râs în Europa, nu contează că punem în pericol interesul naţional, dacă PDL-ului nu-i convine un anumit lucru e suficient să facă orice împotriva României. Nu au noţiunea de interes naţional”, a mai spus liderul social-democrat.

Cătălin Ivan consideră că votul de miercuri este “o bilă neagră foarte mare pentru România”.

Leonard Orban a primit miercuri aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar, cu 14 voturi împotrivă şi 12 pentru. Avizul este consultativ, la fel şi cel al plenului Parlamentului.

Consiliul poate accepta numirea sa chiar şi în cazul unui vot nefavorabil în PE.

Înainte de audieri, Leonard Orban a răspuns afirmativ la întrebarea dacă şi-ar retrage candidatura în cazul unui aviz nefavorabil al Parlamentului cu privire la numirea sa ca membru al Curţii.

Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă