32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSportCamera Deputaţilor, informată de Băsescu despre prelungirea activităţii trupelor SUA în România

Camera Deputaţilor, informată de Băsescu despre prelungirea activităţii trupelor SUA în România

Preşedintele Traian Băsescu a informat, astăzi, Camera Deputaţilor, cu privire la solicitarea Statelor Unite de a prelungi activităţile militare privitoare la situaţia din Afganistan, pe teritoriul României, până la sfârşitul lui 2011, relatează NewsIn

Cerea SUA a fost acceptată, a precizat şeful statului.

“În baza legii legii nr 268/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activitaţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României, SUA au solicitat continuarea desfăşurării în perioada 01.07-31. 12 .2011, a activitaţii de testare şi validare privind posibilitatea de executare a tranzitului, pe teritoriul României, a resurselor materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA, dinspre şi către Afganistan, în sprijinul operaţiei NATO Internaţinoal Security Assistance Force (ISAF) şi a operaţiei de coaliţie Enduring Freedom (OEF)”, se arată în scrisoare preşedintelui, trimisă Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

De asemenea, şeful statului mai subliniază că “SUA au cerut permisiunea de dislocare şi operare temporară pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu a până la 4 (patru) aeronave de transport C-17 în sprijinul desfăşurării activităţii de testare şi validare al operaţiei NATO” ISAF şi al operaţiei de coaliţie OEF.

În acest sens, preşedintele a subliniat că “în temeiul şi în condiţiile art 4. alin (1) din legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea şi desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României”, a aprobat „ propunerile prim-ministrului Guvernului României referitoare la solicitarea părţii americane“. Totodată, şefului statului a mai informat Camera Deputaţilor cu privire la unele aspecte tehnice ale colaborării militare dintre România şi SUA.

Cele mai citite

Selecționerul Ucrainei se declară învins: “România este o echipă bună”

Serhi Rebrov, selecționerul naționalei de fotbal a Ucrainei, a reacționat după înfrângerea suferită cu 3-0 împotriva României la debutul în Grupa E de la...

Reacția lui Klaus Iohannis după victoria lui Stanciu și compania

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de felicitări echipei naționale a României, după victoria cu 3-0 în fața Ucrainei. Naționala de fotbal a...

Chestorul de poliţie Mihai Rus, reținut de DNA pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii

Într-un eveniment surprinzător, chestorul de poliție Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, a fost reținut luni de către Direcția Națională Anticorupție (DNA). Acesta este suspectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă