Odata Imperiul Roman divizat in Apus si Rasarit, mult nu mai e pana la prabusirea Romei si, cu aceasta, a ramurii vestice a constructiei imperiale. Roma cade sub povara a ceea ce o inaltase candva: cuceririle. Dar si sub povara lipsei de masura. Romanului ii lipsea constiinta pacatului acelei "superbii" infierate ulterior de crestinism, dar noua religie gaseste un teren fertil in apetitul fie si numai intelectual al acestuia pentru idei ale stoicilor. Ce aduce in plus e mai ales o alta raportare la corporalitate si la viata de zi cu zi careia ii gaseste un sens abia intr-un Dincolo de avut permanent in minte de catre practicant. In locul "superbiei", crestinismul propune umilinta, smerenia, lepadarea de sine, dar cui? Unui "Occident faramitat" si unui "Orient restructurat", in expresia lui J.Carpentier si a lui Fr. Lebrun.
Ce faramita vestul continentului dupa caderea Imperiului? Invaziile, migratiile populatiilor – initial, germanice (atat de puternice ca tocmai ele au devenit in timp chiar forte de coeziune, ceea ce permite celui care vedea in lumea greaca si in cea romana "adolescenta" si "sobrietatea" istoriei sa vada in unitatea de spirit germana varsta "maturitatii"). Ce restructura rasaritul? Un Orient si mai indepartat ce lua forma unei amenintari si care pana la urma va deveni, pentru o perioada considerabila, in expresia lui Jacques Le Goff, "cosmarul Europei". A acelei Europe care se zamisleste in chiar secolele IV-VIII, adica oarecum la inceputul a ceea ce numim azi Ev Mediu. Zamislire care pune Occidentul (ce se va germaniza in buna parte si va ramane latin) fata in fata cu "doua Orienturi" (cel ce va suporta influenta slava si va ramane tributar culturii grecesti, dar si cel reprezentat de arabi-mahomedani).
Dincolo de datele seci consemnate cu acribie de specialisti, ramane povestea conturarii identitatii europene prin intermediul unei mosteniri a Antichitatii, mostenire preluata de Evul Mediu. Spectacolul nasterii unei mentalitati europene reuseste sa se lase surprins de Le Goff, care arata cat din aceasta poveste se datoreaza grecilor, romanilor, unei anume ideologii trifunctionale de natura indoeuropeana si Bibliei. E vorba despre identitate si alteritate, despre jocul schimbului cu un Celalalt care, in forma aproapelui sau a strainului, a invinsului sau a cuceritorului, a gazdei sau a vizitatorului, a maestrului sau a ucenicului, dezvaluie, propune sau impune limite.