Crestinul ortodox va avea sentimentul de "acasa" la vizionarea acestui film. Dar si cinefilul, cred, va gasi suficiente motive sa-l considere printre cele mai bune filme vazute vreodata. Filmul "Ostrovul", regizat de Pavel Lunghin, a avut un imens succes in Rusia. Lansat in 2006, la noi nu a ajuns insa pe ecranele cinematografelor, nu l-a cumparat nici o televiziune. si este regretabil.
Pe scurt, este vorba despre ceea ce istoria crestinismului ortodox numeste "nebunul intru Hristos". Mai exact, personajul central, dupa ce face o crima si este la randul sau aproape de moarte este salvat de calugarii unui schit. Acolo va ramane toata viata, nici macar imbracat in haina de calugar. Filmul este povestea acestui personaj care ajunge sa fie cautat de multa lume pentru puterea rugaciunilor sale. Nu voi intra in alte amanunte, exista si cativa critici de film romani care au scris deja despre aceasta capodopera. Ba am gasit si un inspirat comentariu – circula pe internet – al Pr. Rafail Noica. "Ostrovul" ridica multiple probleme existentiale, este o realizare din scoala lui Tarkovski, chiar daca regizorul nu facuse pana atunci decat filme de alta natura.
Cum poti sa o iei de la capat, cum poti sa te reinventezi – sunt intrebari care circula adesea in toate mediile. Unii, poate, vor gasi cateva raspunsuri si in acest film. Desigur, greu de urmat caci, spuneam, protagonistul are o viata cu totul nonconformista, inclusiv pentru un calugar crestin.
…Candva, dupa ce-am avut sansa de a locui efectiv cateva saptamani sub acelasi acoperis cu Pr. Cleopa, la Manastirea Sihastria, am realizat, printre altele, ca abia in acele momente imi cunosc tara in care m-am nascut. Nu era vorba despre efuziuni ieftine ci de un sentiment cald de "acasa". A fost de atunci unul dintre argumentele constante pe care l-am pus in balanta cand eram intrebat de unii prieteni de ce nu vreau sa plec, ca si ei, pe alte meleaguri. Simteam, ca si astazi, ca este enorm de facut aici, acasa, gandindu-ma, efectiv, la crestinismul ortodox, la isihasm, etc. Filmul despre care vorbesc acum cu nestapanit entuziasm ne arata ca familia pe care o regasesti, aici, acasa, este mult mai mare si cuprinde intreaga ortodoxie. Iata de ce am realizat, dupa vizionarea "Ostrovului", ce mult au de facut artistii si cineastii ortodocsi: spre deosebire de cultura occidentala unde temele crestine au fost exploatate in buna masura, aici, din cauza vicisitudinilor istoriei, este un teren aproape virgin. Inclusiv romanii ar avea de meditat asupra acestei oportunitati, asupra acestei mine de aur. Exista nenumarate personaje importante ale crestinismului ortodox, despre care scriitorii nu au scris inca o poveste, despre care nu s-a facut un mare film sau chiar un serial. Dar dincolo de acestea, este vorba despre spiritul, despre duhul ortodoxiei ale carui valente, inepuizabile, abia daca sunt intuite. Poate fi o poarta spre o altfel de arta – "Ostrovul" trimite spre asa ceva…
