Dascălul Horea Teculescu a fost deopotrivă preşedinte al filialei locala a “Astra” şi director al liceului „Principele Nicolae” din Sighişoara
Volumul „Pe Târnavă-n jos… oameni şi locuri” a apărut în 1934 la tipografia “Miron Neagu” din Sighişoara, sub semnătura unui mare dascăl patriot, Horea Teculescu (n. la Râşnov 4.III.1897 – m. la Sighişoara, 2.II.1942). El a fost mulţi ani preşedinte al filialei locale „Astra” şi director al Liceului „Principele Nicolae” din Sighişoara.
Cartea lui Horea Teculescu este un adevărat inventar al localităţilor judeţului vizitate de el, la pas, descifrându-le prezentul şi istoria. A început cu Racăş (Racoş) şi apoi s-a oprit la Rupea şi cetatea sa cu origini daco-romane, până la Hoghiz şi Sighişoara. De peste tot a cules mărturii valoroase.
,,La 1848 – scrie autorul – Racăşul a fost martorul unei mari biruinţe româneşti. Eroul răsculaţilor din lagărul de acolo, conduşi de tribunul Ioan Papiu, fiul preotului din Crihalma – jude la Tribunalul din Gherla – a luptat alături de un căpitan bavarez, ce se afla în fruntea unui escadron de lăncieri alcătuit din români şi saşi din Sighişoara. Aceştia, după ce-i bate pe Săcui la Daia, îi loveşte puternic şi la Racăş, punându-i pe fugă”. La Homorod, află că aceeaşi răsculaţi au câştigat o nouă victorie, la îndemnul tribunului Papiu, care le vorbea dintr-un copac. Ajungând la Caţa, ne spune că satul a dat doi oameni de seamă: pe pedagogul I. Popescu şi istoricul Ion Ursu. Popescu a studiat la Jena şi Lipsca, trimis de Şaguna, şi s-a întors dascăl la seminarul acestuia de la Sibiu. Apoi a predat la Universitatea din Iaşi, numit după aceea director la Institutul Pedagogic fondat de Carol I, “fapt primit cu mare bucurie de Titu Maiorescu”. De biografia lui Ion Ursu se leagă şi viaţa Popei Stan, bunicul poetului Şt.O. Iosif, iar la centenarul naşterii lui I. Popescu, Horea Teculescu a pus, în 1932, în numele “Astrei” şi a liceului “Principele Nicolae” din Sighişoara, o placă comemorativă pe casa în care s-a născut.
Peripluri prin Beia şi prin Hoghiz
Continuându-şi drumul spre Sighişoara, s-a bucurat nespus că la Măgura (azi Beia) a găsit o frumoasă Casă de Cultură, ridicată de locuitorii români vădind, năzuinţa acestora spre lumină. “La Archita, cel dintâi sat devastat de săcui (folosesc terminologia autorului – n.n.), la care se adaugă, ne spune el, alte 100 de sate româneşti, arse şi prădate de aceştia, dar renăscute din cenuşă prin hărnicia locuitorilor. Aici a găsit una dintre cele mai frumoase şcoli din judeţ, alături de o biserică majestoasă, „găsind oamenii cu sufletul mângâiat de nădejdi”. Iar în Drăguşeni a aflat că este „cel dintâi sat din judeţul nostru amintit în documente”. A marcat apoi, tot printr-o placă comemorativă, un strămoş a lui Şt.O. Iosif. Ajunge la Hoghiz (Vadolt), unde menţionează o fostă cetate dacică, apoi un castru roman. Denumirea localităţii o leagă de existenţa un izvor cald… Ajunge şi la Căciulata, unde s-a născut Aron Pumnul (1818); apoi la Cincu, unde s-a născut Valeriu Branişte, şi scrie cu căldură despre Caterina Varga, “fiinţă misterioasă care a luptat şapte ani la Bucium pentru drepturile românilor”… În apropiere de Mediaş, aminteşte de comuna Dârlos, în care s-a născut cel mai deştept târnăvean: criticul Ilarie Chendi”.
Sighişoara voievodală
Desigur, Sighişoarei îi dedică spaţii largi, marcând istoria oraşului cu plăci comemorative cum a fost aceea dedicată lui Radu Şerban voievodul Ţării Româneşti (1602-1811)” ale cărui oşti au stăpânit Sighişoara în vara anului 1605. Acesta a trecut în Ardeal – scrie autorul – îndemnat de fapta lui Mihai Viteazul, care l-a instalat aici cămăraş pe Petru Oras. Şi nu uită să spună că prin acest oraş-cetate au trecut Petru Rareş, Mihai Viteazul, Radu Şerban, Matei Basarab, Grigore Ghica, Dabija Vodă, Constantin Brâncoveanu, Şerban Cantacuzino şi că cetatea fost devastată de curuţi ,apoi ciuma a făcut şi ea ravagii. Din 1848, redă luptele de la Albeşti, în care generalul Jozsef Bem, înfrânt, abia a scăpat fugind printre smârcurile Târnavei Mari, iar poetul Sandor Petofi a pierit şi el tot aici. Mai aflăm că turnul cu ceas din cetate a avut şi 12 apostoli din argint, în mărime naturală, care au fost furaţi de cazaci. Curioase şi interesante sunt şi denumirile de atunci ale unor localităţi: Hendorful de azi, pe atunci se numea Creangă; Retiş – Livezi, Laslea – Lunca, Proştea – Zoreni, Şoala – Aluniş, Axente Sever – Frâua, Saschiz – Brâncoveni, Noul Săsesc – Satunou, Mălâncrav – Valea Frumoasă. O carte fascinantă la care autorul a adăugat altele, inclusiv o culegere de doine şi strigături: “Pe Mureş şi pe Târnave”…
În amintirea lui, la Sighişoara îi poartă numele o librărie, iar la liceul unde a fost director atâţia ani există un cabinet de literatură “Horia Teculescu”. Dar liceul căruia i-a dat ,,ştaif”, cum ar zice neamţul se numeşte azi “Mircea Eliade”, care n-a avut nici o legătură cu Sighişoara.
Primăria ar trebui să repare această eroare şi să redea memoriei lui Horea Teculescu poziţia de frunte pe care a avut-o în Asociaţia “Astra” şi ca director al liceului “Principele Nicolae”.
