29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSportAntonescu: Plenul Senatului va lua act de demisia lui Diaconu şi va...

Antonescu: Plenul Senatului va lua act de demisia lui Diaconu şi va încerca să abiliteze Guvernul

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că plenul va lua act de demisia senatorului PNL Mircea Diaconu şi va încerca să adopte proiectul de lege care abilitează Guvernul să emită Ordonanţe în vacanţa parlamentară, potrivit Mediafax.

Antonescu a admis că este posibil să nu fie întrunit cvorumul.

“Senatorul Mircea Diaconu îşi va susţine, conform prevederilor legii, demisia în plen şi, de asemenea, sperăm ca, având raportul Comisiei juridice, să votăm legea de abilitare a Guvernului pentru emite Ordonanţe”, a declarat Antonescu, la finalul ultimei şedinţe a Biroului Permanent al Senatului.

El a fost întrebat dacă de această dată se va putea întruni cvorumul de şedinţă în ultimul plen din actuala legislatură.

Citeşte şi VIDEO. Mircea Diaconu şi-a dat DEMISIA din Senat. De ce NU are nici un efect anunţul senatorului

“Noi am făcut toate eforturile ca să avem acest cvorum, nu va fi uşor, pentru că unii senatori nu au mai candidat, alţii nu au mai intrat. Noi sperăm să avem”, a spus Antonescu.

De asemenea, preşedintele Senatului a precizat că abilitarea Guvernului trebuie realizată de actuala legislatură, precizând că în situaţia în care nu va fi întrunit cvorumul se va căuta o soluţie pentru noua legislatură.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a transmis conducerii Senatului demisia sa din această Cameră. El a depus la preşedintele Senatului, Crin Antonescu, demisia sa din funcţia de senator în Colegiul 1 din judeţul Argeş, începând cu 4 decembrie.

Solicitarea a fost înregistrată la Biroul Permanent al Senatului în 6 decembrie.

Mircea Diaconu a menţionat că va expune plenului Senatului sau Biroului Permanent, dacă acestea se vor întruni până la încheierea legislaturii, “motivele acestui gest”.

Cele mai citite

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Rusia – Ucraina, ziua 830. Rusia atacă folosind armament produs în Iran, Coreea de Nord și China

În condițiile în care regimul Putin acuză Occidentul că oferă sprijin militar Ucrainei, Rusia atacă Ucraina folosind armament produs în Iran sau în Coreea...

Meniul la prânzul din familia Ceaușescu

Despre meniul familiei Ceaușescu s-au spus multe. Ba că era unul elitist, alcătuit din delicatese, ba dimpotrivă, că era unul simplu. În continuare...
Ultima oră
Pe aceeași temă