13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportAntonescu l-a asigurat pe Heinz Fischer că formarea unei alte majorităţi parlamentare...

Antonescu l-a asigurat pe Heinz Fischer că formarea unei alte majorităţi parlamentare nu-i va afecta pe investitorii austrieci

Crin Antonescu s-a întâlnit, marţi, la Viena, cu Heinz Fischer, Preşedintele federal al Republicii Austria. Cei doi au discutat despre cooperarea bilaterală româno-austriacă, menţinerea predictibilităţii şi stabilităţii în economia românească, dar şi despre consecinţele asupra investitorilor austrieci în România, în cazul formării unui nou Guvern.

”Discuţiile au vizat în principal stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale româno-austriece, menţinerea predictibilităţii şi stabilităţii în economia românească, fapt ce favorizează dezvoltarea investiţiilor, precum şi teme aflate pe agenda europeană şi internaţională, asupra cărora România şi Austria au poziţii similare: Strategia Dunării, continuarea politicii deschise de extindere a Uniunii Europene faţă de ţările din Balcanii de Vest, perspectivele politice şi economice la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, Preşedintele Senatului, domnul Crin Antonescu, a subliniat faptul că în eventualitatea formării unei alte majorităţi parlamentare în România nu vor fi consecinţe negative asupra investitorilor străini şi a menţionat că autorităţile politice române vor acorda aceeaşi importanţă colaborării economice şi investiţiilor austriece. România va avea în continuare un guvern, iar poziţiile partidelor parlamentare în ceea ce priveşte agenda externă şi politicile economice nu se vor schimba, urmând direcţiile stabilite în planul de guvernare”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului, remis RL.

”Doar în interiorul Uniunii Europene putem găsi cele mai bune soluţii”, a arătat preşedintele Crin Antonescu, adăugând că pentru români, Uniunea Europeană este soluţia pe care au aşteptat-o decenii la rând.

Preşedintele Austriei a salutat creşterea economică înregistrată de România în anul 2013, menţionând faptul că soluţionarea problemelor economice poate conduce la rezolvarea altor probleme importante.

Preşedintele Heinz Fischer a dat detalii în legătură cu prevederile constituţionale din Austria referitoare la prerogativele preşedintelui federal şi ale primului ministru, menţionând faptul că s-a dezvoltat tradiţia de a nu fi folosită întreaga putere conferită prin lege, în favoarea practicilor democratice.

Un alt subiect de interes a fost situaţia politică şi economică din Ucraina, cei doi oficiali exprimând poziţii similare în sensul menţinerii integrităţii teritoriale, acordării unui sprijin economic din partea Uniunii Europene şi organizării de alegeri libere şi corecte.

 

Cele mai citite

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă