12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportANALIZĂ Stratfor: PONTA se expune presiunilor internaţionale

ANALIZĂ Stratfor: PONTA se expune presiunilor internaţionale

Premierul Victor Ponta riscă să intre în conflict cu preşedintele Klaus Iohannis, cu justiţia şi să fie supus presiunilor din partea aliaţilor străini ai României, conform unor analişti Stratfor, subliniind că, indiferent dacă primul-ministru rămâne în funcţie, “stabilitatea Guvernului va fi afectată”, informează Mediafax.

“Premierul Victor Ponta se confruntă cu perspectiva unui conflict cu preşedintele şi cu justiţia, riscă să aibă dificultăţi în adoptarea unor proiecte legislative şi să fie vizat de posibile presiuni din partea aliaţilor străini ai României”, conform unor analişti Stratfor citaţi de Bloomberg.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Victor Ponta să demisioneze, iar opoziţia menţine obiectivul înlăturării Guvernului României, notează Bloomberg.

“Chiar dacă aceşti factori nu îl forţează pe Ponta să demisioneze, vor afecta stabilitatea Guvernului. Conflictul dintre susţinătorii şi criticii (lui Ponta – n.red.) poate slăbi abilitatea actualei legislaturi de a adopta reforme”, atrag atenţia analiştii Strafor.

Agenţiile de presă internaţionale relatează despre respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta, Bloomberg şi Agence France Presse notând că scandalul de corupţie care îl vizează pe premierul României va continua.

Citeşte şi: Stratfor: Corupția din România amenință stabilitatea politică

“Premierul României supravieţuieşte moţiunii de cenzură, iar scandalul de corupţie va continua”, titrează agenţia Bloomberg. “Premierul României a reuşit să învingă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce. Această situaţie probabil nu va stinge criza în care este implicat”, comentează Bloomberg. Victor Ponta “este supus presiunilor pentru a demonstra angajamentul de combatere a corupţiei. Uniunea Europeană, care nu a permis României să adere la Spaţiul Schengen nici măcar la opt ani de la admiterea în Blocul comunitar, monitorizează situaţia corupţiei din România. Statele Unite au transmis săptămâna trecută, în momentul anunţării anchetei în cazul lui Victor Ponta, că «legea trebuie aplicată în mod egal pentru toată lumea»”, subliniază Bloomberg.

“Premierul României, suspectat de corupţie, supravieţuieşte moţiunii de cenzură”, scrie agenţia Associated Press. “Primul-ministru al României, suspectat de acte de corupţie, inclusiv de spălare de bani şi conflict de interese, a supravieţuit cu uşurinţă unei moţiuni de cenzură”, relatează AP.

“Guvernul României supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură”, titrează Reuters, notând că “rezultatul aşteptat” este “primul mare test politic” pentru Victor Ponta după înfrângerea suferită în scrutinul prezidenţial din 2014.

“Parlamentul României a respins vineri o moţiune de cenzură împotriva Guvernului social-democratului Victor Ponta, un vot care îi permite să rămână la putere dar care nu rezolvă criza provocată de problemele sale cu justiţia”, comentează Agenţia France Presse, amintind că DNA îl suspectează pe Victor Ponta de conflit de interese în exercitarea funcţiei.

Cele mai citite

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă