4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSportAdrian Țuțuianu: Deputatul Andreea Cosma, fostul ofițer SRI Daniel Florea și șeful...

Adrian Țuțuianu: Deputatul Andreea Cosma, fostul ofițer SRI Daniel Florea și șeful Direcției de Informații din Prahova vor fi chemați la audieri în Comisia pentru controlul SRI

Președintele Comisiei pentru Controlul SRI, Adrian Țuțuianu a declarat, marți, că deputatul PSD Andreea Cosma, fostul ofițer SRI Daniel Florea și șeful Direcției de Informații din Prahova vor fi chemați la audieri, săptămâna viitoare, informează Agerpres.

„Am luat în discuție mai multe solicitări adresate de mai multe persoane fizice sau juridice și am decis ca săptămâna viitoare, în ziua de marți, probabil ora 14,00, să invităm la audieri pe doamna Andreea Cosma, domnul Daniel Florea, fost ofițer în Serviciul Român de Informații, și pe actualul șef al Direcției de Informații a județului Prahova pe chestiuni care țin de activitatea SRI și nu pe chestiuni care țin, să spunem, de aspecte procesuale pe care familia Cosma sau Daniel Florea le au în curs la instanțele de judecată", a declarat Țuțuianu la Palatul Parlamentului.

La sfârșitul lunii februarie, președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Adrian Țuțuianu, preciza că deputatul Andreea Cosma a trimis o scrisoare comisiei prin care reclamă nereguli referitoare la procurorul Mircea Negulescu și instrumentarea unor dosare penale care o vizează pe ea și familia ei.

„Doamna Andreea Cosma, deputat de Prahova, s-a adresat Comisiei de control al activității SRI cu o scrisoare prin care ne aduce la cunoștință mai multe lucruri. Nu am putut să luăm în discuție ceea ce reclamă doamna Cosma. (…) Ca urmare, și acest lucru se va discuta în ședința de săptămâna viitoare. Reclamă situația cunoscută de la Prahova cu procurorul Mircea Negulescu, relațiile lui Mircea Negulescu cu actualul șef al SRI Prahova și predecesorul acestuia, legat de instrumentarea unor dosare penale, inclusiv dosare penale în care dânsa sau membri ai familiei au calitatea de învinuit, de inculpat sau sunt trimiși în judecată", afirma Țuțuianu.

Cele mai citite

Călin Georgescu dă în judecată Președinția și serviciile secrete pentru dezvăluirea documentelor ce au dus la anularea alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu a intentat un proces împotriva Administrației Prezidențiale, Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS)...

Ilie Bolojan spune că discuțiile pentru programul de guvernare ar putea începe de marți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că, din punctul său de vedere, sunt create premisele pentru ca partidele care au convenit...

Buget suplimentat pentru investiții strategice

Ministerul Finanțelor a suplimentat bugetul schemei de ajutor de stat pentru investiții majore, cu 750 de milioane de lei Bugetul total al primei sesiuni ajunge...
Ultima oră
Pe aceeași temă