25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialVlad Filat se va întâlni cu Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin la...

Vlad Filat se va întâlni cu Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin la Moscova

Premierul moldovean, Vlad Filat, va discuta la 11 septembrie, la Moscova, cu premierul rus, Dmitri Medvedev, despre relaţiile bilaterale, după care va avea o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin, în cursul căreia va fi abordată problema transnistreană, relevă RIA Novosti în pagina electronică, potrivit Mediafax.

“La 11 septembrie, Vlad Filat şi Dmitri Medvedev vor purta negocieri asupra unor chestiuni de actualitate” referitoare la relaţiile dintre cele două ţări, se arată într-un comunicat al Guvernului rus.

Discuţiile se vor axa pe cooperarea comercială, economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală dintre Moscova şi Chişinău.

De asemenea, miercuri, 12 septembrie, Vlad Filat va avea o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în cadrul căreia va fi abordată problema transnistreană, a informat biroul de presă de la Kremlin.

“Şeful statului va evoca alături de Vlad Filat chestiuni de actualitate referitoare la cooperarea în domeniul politic, comercial, economic, cultural şi umanitar. Cooperarea în cadrul Comunităţii Statelor Independente va fi, de asemenea, abordată. Totodată, cei doi vor face schimb de opinii în ceea ce priveşte diferendul transnistrean”, se arată în comunicat.

Premierul moldovean se va afla la Moscova în perioada 10-12 septembrie, la invitaţia lui Dmitri Medvedev, pentru a lua parte la deschiderea Zilelor culturii moldoveneşti în Rusia.

 

Cele mai citite

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...

Dan Negru: “Schimbările şi noutăţile au distrus piaţa de televiziune de la noi”

Dan Negru, renumitul realizator TV, a dat startul noului sezon al emisiunii "Jocul cuvintelor" pe Kanal D, aducând în atenția publicului o serie de...

Cum să alegi bateria potrivită pentru panoul tău fotovoltaic

Într-o lume unde există o evoluție a energiei regenerabile, cunoașterea elementelor esențiale ale sistemelor fotovoltaice este vitală. Articolul de față evidențiază factorii pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă