27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialVîntu, tot mai departe de libertate

Vîntu, tot mai departe de libertate

Sorin Ovidiu Vîntu îşi va prelungi perioada petrecută în puşcărie dacă instanţele superioare îi menţin pedeapsa de doi ani pe care i-au administrat-o  ieri judecătorii Tribunalului Bucureşti în dosarul în care este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa. Acum, Vîntu execută un an de puşcărie pentru şantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă.

 

Noua pedeapsă de doi ani închisoare i-a fost administrată lui Vîntu într-un dosar în care este acuzat că a finanţat sustragerea lui Nicolae Popa, părintele FNI, de la executarea a 15 ani închisoare.

În 2006, Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă, alături de Ioana Maria Vlas, pentru fraudarea FNI cu peste 3.300 miliarde lei vechi. Reamintim că în  anul 2000, la  Fondul Naţio­nal de Investiţii şi-au pierdut banii circa 300.000 de români, iar statul român, care garantase Fondul de investiţii, a fost obligat să plătească despăgubiri de peste  100 milioane euro.

La scurt timp de la prăbuşirea FNI, Popa a plecat din ţară. Doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare. El a fost găsit în Indonezia abia în 2009, de unde a fost extrădat un an mai târziu. Şederea sa în Indonezia şi tentativa de împiedicare a extrădării au fost finanţate de Vîntu. Potrivit rechizitoriului, procurorii au stabilit că, în perioada octombrie 2009-ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi transmis din totalul sumei anuale de 200.000 euro, „convenită cu condamnatul Popa Nicolae”, două tranşe de 50.000 euro, respectiv 20.000 euro.„Suma îi era necesară condamnatului Nicolae Popa  pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie”, susţin  procurorii.

După ce a fost adus în ţară, Popa a dat declaraţii şi în dosarele FNI-FNA-BRS-BID şi Banca Agricolă, în urma cărora Vîntu a fost inculpat şi  trimis în judecată pentru instigare la delapidare. În declaraţii, Popa a confirmat ca  Vîntu a beneficiat ilegal de milioane de dolari. În dosarul FNI, procurorii îi impută lui Vîntu suma de 7,2 milioane de euro, iar pentru recuperarea banilor au pus sechestru pe proprietăţile acestuia.

Deocamdată, în aceste dosare nu s-au dat sentinţe.

Alte probleme pentru Vîntu

Nu sunt singurele dosare aflate pe rolul instanţelor în care Vîntu a fost inculpat. El apare ca învinuit şi în dosare Petromservice, pentru delapidarea a circa 83,5 milioane de euro şi  spălari de bani alături de Liviu Luca şi alţii. Pedepsele pentru delapidare, spălări de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni pot atrage pedepse de până la 15 ani închisoare. Nici în aceste dosare nu s-au pronunţat sentinţe.

 Legislaţia românească permite contopirea pedepselor, în consecinţă anii de închisoare la care cel mai probabil Vîntu va fi condamnat nu se vor aduna, ci el va executa pedeapsa cea mai mare, la care se pot adăuga sporuri de până la cinci ani  pentru că a continuat săvârşirea de  infracţiuni. Nici biografia nu‑l ajută pentru a i se reduce din pedepse: Vîntu a mai fost condamnat pentru delapidare înainte de 1990.  

Cele mai citite

Gabriela Firea vrea investiții mai mari în Cultura Capitalei

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri că şi-ar dori să se aloce fonduri mai mari din bugetul municipalităţii pentru Cultură,...

Anunț despre starea de sănătate a lui Robert Fico. Cum se simte premierul Slovaciei

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în uşoară ameliorare, a anunţat vineri spitalul unde este internat premierul, transmite AFP, care este...

Circulația pe Transalpina, oprită în acest weekend

Circulaţia rutieră va fi oprită, sâmbătă şi duminică, pe drumul naţional DN 67C, pentru desfăşurarea competiţiei sportive „Transalpina Master Challenge”. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă