22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVîntu nu mănâncă si nu-şi ia medicamentele de când a fost arestat

Vîntu nu mănâncă si nu-şi ia medicamentele de când a fost arestat

Surse din Poliţie au declarat pentru România Liberă că Sorin Ovidiu Vîntu nu mănâncă şi nu-şi ia medicamentele din momentul arestării sale, de pe 10 septembrie. Toate porţiile de mâncare servite în arest omului de afaceri au fost restituite neatinse. Sursele RL au precizat că mai multe persoane au vorbit cu Vîntu, inclusiv avocatul său, Marian Nazat, pentru a-l convinge să mănânce şi să-şi ia medicamentele, însă SOV a refuzat. “Da, am fost la el, unde e arestat, şi am vorbit cu el. Nu vrea să mănânce şi să-şi ia medicamentele. Nu am reuşit să-l conving să renunţe la chestia asta”, a declarat avocatul Marian Nazat pentru RL.

Vîntu ar urma un tratament medicamentos pentru poliomelita de care suferă, iar lipsa administrării medicamentelor la timp îi poate provoca o stare febrilă şi lipsa poftei de mâncare.

Cele mai citite

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă