27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialVictor Ponta pregătit să-l demită pe Ioan Mang, dacă acuzaţiile de plagiat...

Victor Ponta pregătit să-l demită pe Ioan Mang, dacă acuzaţiile de plagiat se confirmă

Premierul Victor Ponta a declarat că nu se grăbeşte să-l demită pe ministrul Educaţiei, preferând să aştepte clarificarea acuzaţiilor care i se aduc lui Ioan Maung. Mai mult, Ponta speră că acuzaţiile nu se vor congirma şi astfel nu va fi nevoit să ia măsura demiterii ministrului. “Controversele cred că vor continua, oricine pe care îl voi numi va fi contestat de o anumitæ parte, pentru că Ministerul Educaţiei, din păcate, este în acest moment un sistem cu foarte multe interese şi orgolii. Aici nu mai discutăm deja de persoane. Spre deosebire de domnul Boc, care se pricepe extraordinar de bine la plagiat, eu nu judec ca domnia sa şi am cerut unei instituţii a cărei credibilitate nu este de nimeni contestată, Academia Română, să verifice”, a spus Ponta, invitat la emisiunea “După 20 de ani”, de la PRO TV, arată Mediafax

Premierul a afirmat că dacă acuzaţiile se vor dovedi reale, îl va demite pe Ioan Mang de la conducerea Ministerului Educaţiei. Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că au mai existat şi alte propuneri pentru ocuparea portofoliului Educaţiei. Una dintre persoanele propuse – Ecaterina Andronescu – a fost “preventiv atacată”, ca incompatibilă, de către Agenţia Naţională de Integritate.

Premierul Victor Ponta anunţase încă de joi că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de opoziţie la adresa ministrului Educaţiei. PDL a cerut, de miercuri, demisia ministrului Educaţiei, “pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, conform celor declarate de preşedintele formaţiunii, Emil Boc. Acesta a prezentat într-o conferinţă de presă un articol al actualului ministru al Educaţiei, pe care Ioan Mang l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă “în integralitate o copie a unui alt articol ştiinflific al unor autori japonezi”.

În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este “o acţiune politică”, al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat. Verificarea în acest caz este făcută de Comisia de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

 

Cele mai citite

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

DGA și mascații au descins la Râmnicu Sărat! Acuzații de corupție

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale al IPJ Buzău, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă