18.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialVaslui: Operații amânate din cauza crizei de sânge

Vaslui: Operații amânate din cauza crizei de sânge

Intervențiile chirurgicale în cazul mai multor pacienți cu boli cronice sunt amânate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui din cauza crizei de sânge din ultima perioadă, transmite Mediafax.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui spun că se confruntă cu o criză acută de sânge pentru transfuzii, în special pentru RH negativ, iar în aceste condiții sunt nevoiți să amâne intervenții chirurgicale programate pentru pacienți cu boli cronice, de fiecare dată restabilindu-se ordinea urgențelor.

”În momentul de față nu mai avem nicio unitate pe stoc din grupa de sânge A negativ. Situația nu este mai bună nici pentru celelalte grupe cu RH negativ, din care avem câte una-două unități pe stoc. Până acum nu există intervenții chirurgicale pe urgențe amânate, însă în cazul bolnavilor cronici se fac amânări de la operațiile programate, tocmai pe fondul crizei de sânge”, a declarat, miercuri, directorul de îngrijiri medicale al SJU Vaslui, Nadia Ungureanu.

Potrivit acesteia, situația se poate debloca numai prin donații de sânge, în special de la rudele pacienților internați.

”Chiar astăzi (n.r.-miercuri) am solicitat unități de sânge de la Centrul de Transfuzii Sangvine de la Bârlad, din grupele unde suntem deficitari. Pe de altă parte, înștiințăm și familiile pacienților să facă donații, însă apare problema că singurul centru de recoltare este la Bârlad, astfel încât aparținătorilor le vine destul de greu să meargă până acolo”, a adăugat Nadia Ungureanu.

Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Vaslui își are sediul în municipiul Bârlad, acolo unde, de altfel, se pot face și donațiile de sânge.

Ministrul Sănătăţii face apel către cetăţeni să doneze sânge, având în vedere sesizările primite în ultimele zile privind deficitul de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare şi totodată cere centrelor de transfuzie prelungirea programului şi folosirea unităţilor mobile.

Cele mai citite

Oppo Reno 10: Tot ce trebuie să știi despre acest smartphone

Cu siguranță, seria Oppo Reno a captat atenția iubitorilor de tehnologie prin inovație și performanță, iar modelul Oppo Reno 10 nu face excepție. Împărtășind...

UE promite mai mult sprijin pentru refugiați

Uniunea Europeană a promis luni, 27 mai 2024, peste 2 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) pentru a-i sprijini pe sirienii strămutați, dar...

Baraj epic pentru Europa! Universitatea Craiova merge în Conference League

Universitatea Craiova va juca în preliminariile Conference League, după ce a câștigat barajul disputat împotriva lui „U” Cluj, la loviturile de departajare. Cea de-a patra...
Ultima oră
Pe aceeași temă