32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE Doi bărbaţi sunt daţi dispăruţi după ce s-au răsturnat cu barca...

UPDATE Doi bărbaţi sunt daţi dispăruţi după ce s-au răsturnat cu barca pe Braţul Borcea

UPDATECei doi bărbaţi daţi dispăruţi după ce s-au răsturnat cu barca pe Braţul Borcea sunt suspectaţi că furau fier vechi de pe una dintre barjele ancorate la kilometrul fluvial 19, informează, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În barcă se aflau trei bărbaţi, unul dintre aceştia reuşind să se salveze şi să anunţe incidentul la numărul unic de urgenţă 112, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

Apelul bărbatului a venit la o oră după ce poliţiştii de frontieră au depistat alte trei persoane care transportau cu un autoturism o tonă de fier vechi, acestea fiind duse la audieri.

Luni, în jurul orei 16.00, tot prin numărul de urgenţă 112, căpitanul împingătorului Phoenix, ancorat la kilometrul fluvial 19, a anunţat Poliţia de Frontieră că mai multe persoane fură fier vechi de pe una dintre cele patru barje ale împingătorului Mercur, ancorate în zonă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, incidentul a avut loc luni seară, iar la faţa locului au venit imediat poliţiştii de frontieră şi pompierii militari, transmite  MEDIAFAX.

“Era o barcă cu trei bărbaţi care s-a răsturnat, la faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD de la Feteşti şi un echipaj de salvare. Băiatul care s-a salvat din barcă nu a necesitat investigaţii medicale şi a refuzat internarea în spital, iar astăzi (n.r. – marţi) am început căutările în zonă, şi de pe mal şi de pe apă, cu ajutorul unei bărci, sunt nouă subofiţeri şi un ofiţer de la ISU, iar căutările continuă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, lt George Damian.

Potrivit relatărilor persoanei care a reuşit să se salveze, barca s-ar fi răsturnat în momentul în care prin apropiere a trecut o şalupă a Poliţiei de frontieră, iar ceilalţi doi bărbaţi ar fi dispărut în apă, unul ştiind să înoate, celălalt nu, dar nimeni nu poate preciza dacă aceştia s-au salvat sau nu.

Din primele cercetări, a reieşit ca barca bărbaţilor ar fi fost încărcată cu fier vechi a cărei provenienţă urmează să fie stabilită ulterior.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii militari ialomiţeni continuă căutările în zona localităţii Borduşani.

Cele mai citite

Un fost ofițer sancționat de SUA s-a înscris în cursa pentru președinția Iranului

Fostul comandant al Gardienilor Revoluției, sancționat de SUA, Vahid Haghanian, se numără printre candidații care s-au înregistrat în cursa pentru președinția Iranului, după ce...

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

Atenție! Kaufland retrage un produs de la raft, deoarece există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogene

Retailerul Kaufland a luat decizia de a retrage de pe rafturi un sortiment de file de somn suspectat de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă