15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialUnirea trăieşte din banii de pe transferuri

Unirea trăieşte din banii de pe transferuri

Unirea Alba Iulia este foarte aproape de a-şi transfera un nou talent în străinătate. După plecarea, astă iarnă, a lui Gheorghe Grozav la Standard Liege, în aceste zile atacantul Fabian Himcinschi se află în probe la echipa de primă ligă poloneză Legia Varşovia. Chiar dacă echipa albaiuliană are ca obiectiv revenirea în prima ligă, actualii jucători nu şi-au mai primit salariile de mai multe luni, iar achitarea acestora se află pe primul plan. Astfel, transferul lui Himcinschi, jucător care a împlinit anul acesta doar 16 ani, ar aduce în visteria clubului 200.000 de euro, o sumă suficientă pentru revenirea pe zero cu datoriile. „Himcinschi poate reprezenta o soluţie salvatoare pentru noi. Dacă îi va mulţumi pe conducătorii de la echipa poloneză şi va semna un contract cu Legia, atunci banii pe care îi vom primi ne vor asigura o parte din buget.

Există şi varianta Glasgow

„Ne pare rău dacă l-am da, pentru că este un jucător valoros care poate ajunge mare, dar situaţia financiară ne obligă să facem rost de bani”, a declarat preşedintele Unirii, Nicolae Lupu. Fabian Himcinschi, fiul unui jucător de bază al Unirii în trecut, Adrian Himcinschi, va fi testat până în week-end de formaţia poloneză. Duminică, albaiulianul se va întoarce acasă pentru a-şi face bagajele sau, în cel mai nefericit caz, pentru a rămâne la Unirea. Dacă, totuşi, transferul la echipa poloneză nu se va realiza, pentru Himcinschi mai este şi varianta Glasgow Rangers, cea care i-a contactat primii pe oficialii Unirii, dar suma de 200.000 de euro cerută i-a făcut să dea înapoi. În vara trecută un alt jucător al Unirii, Nicolae Stanciu, 17 ani, a fost în probe la VfB Stuttgart, însă nu a reuşit, deocamdată, să-i convingă pe nemţi.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă