Proiectul de lege pentru crearea Agentiei Nationale de Integritate a fost adoptat cu o cvasiunanimitate de voturi de catre Camera Deputatilor. Nu ramane decat ca Senatul, care, in acest caz, are functie de camera decizionala, sa treaca proiectul intr-un viitor apropiat.
Acest vot este un dezastru politic si moral. Dupa cum se stie prea bine, Legea, in forma actuala, a creat o situatie care nu este un progres, ci un regres categoric fata de legislatia de pana acum.
E adevarat ca proiectul initial avea o serie de insuficiente, semnalate de ONG-urile competente, dar trecerea lui in comisii, in loc sa le remedieze, a transformat ANI intr-un simplu birou de inregistrare a declaratiilor de avere.
Am asistat la declaratii induiosatoare. Dl Bolcas, de la PRM, s-a felicitat ca avortonul votat se va gasi sub controlul deputatilor – adica, tocmai sub al acelora pe care e presupus a-i controla. Deputatii liberali si democrati au sugerat ca au votat legea tocmai pentru ca, fiind proasta, ea va fi trecuta Senatului, care o va ameliora! “Am votat cu inima indoita si incarcatura in suflete”, a declarat presedintele Bogdan Olteanu, rupand inima concetatenilor.
Aceasta strategie (mai bine zis stratagema) este cusuta cu ata alba si lamentabila.
E un fapt bine cunoscut ca Romania sta foarte “bine” in clasamentul statelor celor mai corupte din Europa. Punerea in miscare a ANI ar fi trebuit sa fie un puternic semnal ca se mai face ceva pentru a stopa coruptia. Acest semnal era, intai de toate, adresat romanilor, alegatorilor, care au sentimentul ca in sferele noastre inalte se practica traficul de influenta si “foloasele necuvenite”. Era si un semnal pozitiv pentru Uniunea Europeana (in acelasi timp pentru opinia publica si pentru autoritati, ambele “romanoseptice”), ca Romania face ceva pentru stoparea cangrenei coruptiei.
Votul larg al deputatilor (251 pentru, cinci impotriva, o abtinere) spulbera aceasta iluzie. Reactiile, evidentiate in presa, pe blogurile de pe Internet, ca si in discutiile din piata, lasa sa se vada o reactie generala de dezamagire care compromite intreaga lume politica. Totul se petrece ca si cum deputatii si-ar fi votat o lege care sa le dea posibilitatea de-a practica nestanjeniti traficul de influenta si imbogatirea personala.
Aceasta impresie – chiar daca ar fi numai subiectiva – e, repetam, un dezastru; pentru ca cetatenii, alegatorii, vor fi intariti in convingerea, deja larg raspandita, ca clasa noastra politica este corupta pana in maduva oaselor. Ca se impotriveste oricaror masuri de asanare a ei. Ca partidele politice se lupta unele cu altele atunci cand survin conflicte de interese dar, dimpotriva, regasesc o splendida unanimitate atunci cand e vorba de interesul general al clasei politice. Cu alte cuvinte, alegatorii se vor simti inca si mai parasiti, mai inselati de alesii lor. Ei vor reactiona printr-o depolitizare inca si mai accentuata. Lasand locul demagogiei celei mai lipsite de scrupule. Ce mai poate face un cetatean care nu mai crede in alesii sai? Sa nu mai mearga la vot, dezinteresandu-se de politica, slabind astfel controlul democratic al societatii; sau, masura si mai radicala, sa plece din tara – si cu cat mai capabili vor fi romanii, cu atat mai usor vor pleca.
Deputatii ar fi trebuit sa se gandeasca mai degraba la demoralizarea Romaniei decat sa procedeze la calcule machiavelice votand o lege pe care, chipurile, n-o voiau.
Orice s-ar intampla in continuare, chiar si adoptarea (improbabila) in final a unei legi apropiate de proiectul initial al dnei Macovei, nu va putea sterge impresia penibila produsa de votul deputatilor. Dar le pasa realmente alesilor poporului de aceasta rusine?
Se consolideaza impresia ca, cu cat Romania va fi privita cu mai putina incredere de partenerii europeni, cu cat propriii cetateni se vor simti mai neputinciosi si mai neinteresati de treburile publice, cu atat clasa politica va reusi mai bine sa-si faca afacerile. Dar parlamentarii nostri ar trebui sa stie ca e mai bine sa-ti iasa ochii decat numele!
Ion Vianu, scriitor si psihiatru
