14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialUn american la Chisinau

Un american la Chisinau

Urmaresc incertitudinile care macina diplomatia romana in chestiunea Kosovo, si am impresia ca, dincolo de divergentele interne, acestea isi au sursa nu doar in dificultatile acomodarii la complicatul context international generat de lipsa unei comuniuni de vederi in cadrul NATO si al Uniunii Europene cu privire la statutul acestei provincii. Mai exista, cred, o cauza deloc neglijabila, si anume: slaba cunoastere a informatiilor si luarilor de pozitie exprimate in imediata vecinatate a Romaniei. De pilda, in Republica Moldova. Transnistria – zona separatista, pe care rusii se straduiesc sa o "vanda" ca pe un echivalent al regiunii Kosovo – face parte din ecuatia ce sta pe masa diplomatiei romane, in incercarea ei de a livra un raspuns plauzibil aliatilor occidentali, un raspuns bazat pe rationamente "izvorate", cum se spune, din interesul national romanesc, in masura, fireste, in care avem curajul sau capacitatea sa ni-l imaginam.
si daca am amintit de aliati, as dori sa citez, in aceasta ordine de idei, un interesant interviu acordat biroului de la Chisinau al "Europei Libere" de catre ambasadorul Statelor Unite in Republica Moldova, dl Michael Kirby, interviu difuzat in 29 iulie curent. "Eu nu sunt de acord, spune ambasadorul, cu ideea ca modelul Kosovo ar constitui un precedent pentru conflictul din Transnistria, cel din Abhazia, Osetia de Sud, ori Nagornai Karabah, intrucat aceste conflicte au origini diferite. Originea conflictului transnistrean nu este de ordin religios sau etnic, nu este unul in care ar fi fost implicati oameni ce ar fi tras unii in altii pe motivul apartenentei la religii diferite sau ceva de genul acesta. In anii ’90, in Transnistria grupul etnic majoritar era reprezentat de moldoveni, dupa care urmau ucrainenii si rusii. In aceeasi perioada, in Moldova era aceeasi reprezentare etnica… Noi respectam hotarele care au fost stabilite dupa destramarea URSS, dar nu putem sa acceptam Transnistria ca o parte separata, pentru ca astfel nu am respecta hotarele pe care le-a avut fosta Uniune Sovietica. Acest principiu de respectare a frontierelor l-am aplicat in cazul Ceceniei si pe teritoriul intregii Rusii, si credem ca este valabil si in cazul Moldovei."
O alta tema in discutie a vizat autosuspendarea Rusiei din Tratatul Fortelor Conventionale in Europa (CFE). Michael Kirby: "Noua nu ne este clara pe deplin decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul CFE. Ei au anuntat ca intentioneaza sa se retraga din tratat, pe motiv ca noi nu am semnat tratatul adaptat in 1999, din cauza ca ei nu au indeplinit responsabilitatile asumate la Istanbul. O astfel de motivare as zice ca aduce a complex bizantin. La Summitul de la Istanbul rusii si-au asumat anumite angajamente (evacuarea trupelor si armamentului din Georgia si Moldova – n.m., Vit. C.), insa nu le-au respectat. Noi credem, insa, ca ei ar fi trebuit sa le respecte. Noi nu credem ca ar fi binevenita schimbarea regulilor la jumatatea jocului".
Intrebare: "Cum comentati reprosurile care se aud la Chisinau, ca v-ati intalnit cu separatistii, cu KGB-istii de la Tiraspol?" Raspuns: "M-am intalnit cu membri ai organizatiei «Prorav». Cred ca a fost o intrevedere utila pentru acest grup, care este pro-Rusia si totodata anti-SUA, si de fapt anti multe alte lucruri. De ce am facut asta? Pentru ca ma gandisem ca ar fi benefic pentru ei sa se intalneasca cu… «diavolul» – adica, cu ambasadorul SUA. Le-am dovedit ca nu am coada, ca nu am coarne. M-am gandit ca e bine sa avem un dialog. Un diplomat ar trebui sa discute cu oricine si daca e «Prorav» – e bine, daca e altcineva – e la fel de bine. Am vrut sa ii fac sa inteleaga ca Vestul nu este o fiara malefica, salbatica si, daca eu nu vorbesc cu ei niciodata, nu am cum sa le explic acest lucru".
Ambasadorul Kirby se exprima in termeni diplomatici (desi nu-i displac metaforele), dar cine stie sa decripteze acest limbaj nu poate avea nici o indoiala asupra determinarii cu care vorbeste. Ministerul de Externe de la Bucuresti nu-si permite sa-si insuseasca in totalitate abordarile diplomatiei americane, care se sprijina, in mod evident, pe un alt background, mai bine zis pe forta de convingere a unei mari puteri. Dar Romania e parte interesata si in problema Transnistriei, si in problema Kosovo. Aceasta calitate pe care o are, in loc sa o timoreze in fata altor parti interesate, din Vest sau din Est, se cuvine sa reprezinte insusi temeiul moral si politic al actiunii sale. Romania nu trebuie sa ezite in a-si declara interesul legitim in aceasta zona a lumii. Strategia camuflarii in spatele unor vorbe si calcule de conjunctura nu are darul sa insele pe nimeni si, mai important, nu ii ajuta pe aliati sa iti acorde sprijinul pe care ti-l doresti. Poate vei fi batut pe umar pe la diverse reuniuni internationale dar, in acelasi timp, in momentele-cheie vei fi ignorat, considerat o cantitate neglijabila si de unii, si de altii.
"Nu te poti baza pe romani. E o pierdere de timp. Mai bine discutam direct cu americanii!" Nu cred ca ne-ar placea sa auzim asta.

Vitalie Ciobanu este scriitor din Chisinau

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă