18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialUltimatum pentru ONU de la rebelii proruși din Lugansk

Ultimatum pentru ONU de la rebelii proruși din Lugansk

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a primit un ultimatum de la rebelii proruși din Lugansk, în estul uCrainei, să părăsească  regiunea până vineri, a anunţat secretarul general adjunct al ONU pentru Afaceri Umanitare şi Coordonarea Ajutoarelor de Urgenţă Stephen O’Brien, relatează Mediafax

De asemenea, ONG-uri internaţioale au primit, separat, un ultimatum să părăsească regiunea până sâmbătă, a anunţat joi, într-un comunicat, şeful Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

O’Brien s-a declarat “alarmat” de ultimatum şi i-a îndemnat pe separatiştii “din Lugansk şi Doneţk să asigure reluarea imediată a activităţilor ONU şi ONG-urilor internaţionale”.

Lideri proruşi au anunţat anterior că au “interzis” zece asociaţii de ajutorare occidentale, între care şi Médecins Sans Frontières (MSF), pentru “încălcări grave ale legislaţiei”.

Gherila din Lugansk a acuzat MSF că “stochează ilegal medicamente psihotrope” care nu sunt înregistrate adecvat în Rusia sau Ucraina. MSF neagă ferm acuzaţiile.

Secretarul general adjunct al ONU a precizat că aproximativ 16.000 de tone de ajutoare umanitare nu au fost livrate, iar spitalele locale nu pot să opereze deoarece nu au anestezice.

Într-un apel indirect adresat Rusiei, O’Brien a îndemnat pe “oricine are influenţă asupra autorităţilor de facto să folosească această influenţă pentru a asigura de reluarea de îndată a ajutorului umanitar acordat de agenţiile ONU şi ONG-uri internaţionale”.

Separatiştii proruşi au anunţat aceste măsuri înaintea unei reuniuni prevăzute pe 2 octombrie, la Paris, între preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Petro Poroşenko, într-o încercare de a avansa perspectivele unei păci.

Aproximativ 8.000 de oameni au fost ucişi în confruntările armate dintre insurgenţi proruşi susţinuţi de Moscova şi forţe guvernamentale ucrainene în estul Ucrainei începând din aprilie 2014, la o lună după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea. Rusia dezminte acuzaţiile Kievului şi Occidentului potrivit cărora îi susţine pe rebelii proruşi cu oameni şi armament.

Cele mai citite

Marea Britanie ia partea Israelului după decizia CIJ referitoare la aslatul asupra Rafah

Guvernul britanic a criticat Curtea Internațională de Justiție(CIJ) pentru că a ordonat Israelului să oprească imediat asaltul militar asupra orașului Rafah din sudul Fâșiei...

Anunț al ANPC cu privirea la achiziționarea jucăriilor pentru copii

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis un mesaj important pe rețelele sociale, sâmbătă, subliniind necesitatea achiziționării jucăriilor...

Șeful CE nu va exclude cooperarea cu parlamentarii de extremă-dreapta ai Europei

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a răspuns din nou criticilor care au denunţat disponibilitatea sa de a coopera cu grupurile de dreapta...
Ultima oră
Pe aceeași temă