Dupa ce in miezul iernii motii din Muntii Apuseni fac tuica de pruna, in perioada in care ciresii dau in floare caldarile de “vinars” sunt montate din nou pentru ca merele si perele culese in toamna sunt numai bune sa fie transformate in alcool.
Nu-i intereseaza Europa
Candin Costina, din satul hunedorean Grosuri, crede ca nimeni nu-l va putea opri sa-si culeaga fructele si sa faca tuica. “Nu au reusit comunistii sa ne opreasca sa facem tuica. Aici erau multe caldari clandestine. Fierbeam noaptea, le dadeam si militienilor "uiumul" si tot faceam vinars. Nu o sa ne opreasca acum Europa”, spune barbatul.
Alti tarani adunati in jurul cazanului sunt mai circumspecti. “Oricum nu o sa mai aiba cine sa faca vinarsul. Aici, in Grosuri, mai suntem cateva familii, si toti batrani. Tinerii mai vin numa' la facut vinars si la cules de fructe. In rest au treburile lor la oras. Asa ca nu trebuie sa ne interzica Europa, ne oprim noi singuri cand nu mai are cine sa ne ajute”, mai spune batranul.
Ioan Stefan, si el venit de la oras doar pentru facutul vinarsului, este mai supus legilor. “Nu o sa ne lase sa facem tuica. Nu mai facem. Bem ce gasim in comert, iar fructele probabil ca vor putrezi pe jos”, este de parere “taranul” de la oras.
Tuica de pere, numai intoarsa
Ultima “sarja” de tuica pe care o fac motii este din mere si pere. Aceste fructe fermenteaza mai greu si de aceea au nevoie de mai bine de o jumatate de an pentru a fi bune de transformat in bautura. “Vinarsul de pere si mere nu-i bun decat intors, pentru ca simplu e foarte slab. Asa ca trebuie fiert de doua ori”, declara “specialistul” Candin. Tuica sau “vinarsul” – cum este numita licoarea alcoolica in zona Crisului Alb – este o bautura destul de slaba, de 30-35 grade, dar produsa numai din fructe, fara adaos de zahar, sfecla sau cereale, fiind foarte aromata.
Tuica intoarsa – cunoscuta in alte zone ca “palinca” – este de doua ori trecuta prin caldare si are peste 50 grade. Pentru ca merele si perele dau o tuica foarte slaba si acrisoara, ea este fiarta de doua ori, adica intoarsa. Bautura astfel obtinuta este foarte tare, peste 50 grade, si deosebit de aromata.
Caldarea, un instrument magic
Vinarsul se face in caldari de cupru uneori mai vechi de 100 de ani. Tehnologia de productie este de fapt un adevarat ritual al tuicii. In zorii zilei este pregatita vatra unde va fi asezata caldarea. Vatra este facuta din piatra sau caramida, zidita cu lut, peste care va fi asezata caldarea. In vatra trebuie sa fie suficient loc pentru lemnele cu care se face focul.
Instalatia de distilat tuica este formata din mai multe elemente: cazanul propriu, in care fierbe borhotul; “comanacul” este un clopot de cupru, amplasat deasupra cazanului, in care se aduna aburii rezultati in timpul fierberii borhotului; “calul” este o traversa din teava de cupru prin care aburul de alcool ajunge in spirala de racire; “racitorul” – o spirala tot din cupru, care este scufundata intr-o bute cu apa rece si unde se produc condensarea vaporilor de alcool si transformarea acestora in tuica. Racitorul este alimentat permanent cu apa rece provenita din captarea unui izvor de munte. Apa nu are voie sa se incalzeasca pentru ca s-ar mai realiza condensarea optima a vaporilor de alcool. La iesirea din racitor se pune un vas de lemn, numit “laitar”. Fiecare caldare produce o cantitate optima de tuica, iar “laitarul” este in asa fel calibrat incat sa fie plin in momentul in care bautura produsa este la calitatea optima. Un rol important in procesul de productie il are “mestecatorul”, un om care amesteca permanent in caldare pentru ca borhotul sa nu se prinda de fundul recipientului din cupru si sa nu se “afume” tuica. Toate componentele caldarii sunt etansate cu un amestec de faina si apa.
Lemnele, pregatite din timp si taiate “pe metru”, trebuie sa fie bine uscate, in asa fel incat focul sa poata fi bine controlat. Flacarile trebuie sa fie puternice pana este adus borhotul la fierbere, dupa care focul se mai domoleste pe toata perioada in care curge tuica la capatul racitorului. “Vinarsul intors” este facut din tuica mai slaba dupa ce caldarea a fost bine curatata si la foc foarte mic.
De obicei, o caldare pornita functioneaza nonstop pana cand toti vecinii, grupati mai multi la o instalatie, termina de facut tuica. Apoi cazanul este curatat si pus la pastrare pana la iarna, cand intra in productie tuica de pruna. De aceasta data caldarea se asteapta la o lunga odihna. Impusa de Europa.
