23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecial„U" Jolidon, fără emoţii financiare

„U” Jolidon, fără emoţii financiare

Chiar dacă bugetul clubului va fi subţiat de participarea în Liga Campionilor, conducerea vicecampioanei României a dat asigurări că nu vor exista probleme cu banii.

 

Echipa de handbal feminin “U” Jolidon Cluj a trecut prin momente grele în ultimii ani, în special la nivel financiar. Au existat restanţe la contractele jucătoarelor, iar elevele lui Gheorghe Covaciu au refuzat chiar şi să facă antrenament din acest motiv. Între timp, problemele financiare par că s-au rezolvat, însă calificarea în Liga Campionilor la orice sport, mai puţin la fotbal, presupune mai multe cheltuieli decât încasări.

Banii veniţi ca recompensă din partea Federaţiei Europene de Handbal nu ajung nici pentru cumpărarea suprafeţei speciale de joc ce va fi instalată în Sala Sporturilor “Horia Demian”, iar conducerea clubului va trebui să umble din plin la buzunar. Deja au fost cheltuiţi aproximativ 50.000 de euro doar pentru organizarea turneului de calificare în Liga Campionilor, însă aceşti bani reprezintă doar începutul unui adevărat efort financiar. Vor fi cheltuite cel puţin alte zeci de mii de euro cu care vor fi plătite deplasările şi cazările la cele trei partide externe, plus plata cel puţin a contractelor jucătoarelor.

“Nimic întâmplător”

“Noi nu putem fi decât foarte mândri de performanţa fetelor, pentru că s-au ridicat la nivelul competiţiei. Nu a fost nimic întâmplător că a fost realizată această performanţă, iar acum sperăm să vină cât mai multă lume alături de această echipă, iar aici mă refer şi la sponsori. Este clar că Liga Campionilor este o altă competiţie, sunt alte bugete, alte estimări, dar sperăm că, alături şi de autoriţălile locale, să ne descurcăm, pentru că vă daţi seama doar câţi bani trebuie pentru o simplă deplasare. Oricum, fetele de la <U> Jolidon au un caracter special şi au pus performanţa pe primul plan, iar cu un buget foarte mic au obţinut rezultate foarte mari. Noi nu am promis niciodată nimic, am tăcut şi am făcut şi la fel au făcut şi fetele.

Suntem mândri de ele, pentru că nu ştim când mai aveam şansa de a mai organiza un turneu de calificare la Cluj, dacă o ratam pe cea de acum, şi vrem să mulţumim tuturor pentru ajutor, nu în ultimul rând publicului, pentru că am avut o sală foarte frumoasă”, a declarat directorul adjunct al companiei Jolidon, Olga Stanciu. Spusele oficialului de la principalul sponsor al formaţiei clujene au fost întărite şi de către directorul sportiv al echipei, Cosmin Sălăjan, care i-a liniştit definitiv pe fani în privinţa finanţelor. “Niciodată nu s-a pus problema ca echipa să rămână fără bani, cel puţin de când e Jolidon. Da, e adevărat că au fost perioade mai grele, însa s-a trecut peste. Este drept că sunt cheltuieli mari odată cu accederea în Liga Campionilor, însă dacă te înscrii într-o competiţie ca asta trebuie să îţi doreşti să mergi cât mai sus. Cert este că stabilitatea financiară a echipei nu va avea de suferit odată cu participarea în Liga Campionilor”, a spus Sălăjan. “U” Jolidon va debuta în Ligă pe 14 octombrie, contra formaţiei Krim Ljubljana, în deplasare, iar o săptămână mai târziu va primi vizita vicecampioanei Europei, ETO Gyor. 

Scaune demontate

Pentru ca “U” Jolidon să poată disputa partidele din Liga Campionilor în Sala Sporturilor “Horia Demian”, aceasta va suferi câteva modificări. Cea mai importantă este demontarea a 63 de scaune de pe primul rând al tribunei A, pentru ca distanţa dintre teren şi tribună să ajungă la doi metri. În acelaşi timp, va fi cumpărată şi suprafaţa de joc specială, dedicată strict meciurilor de handbal, asemănătoare cu cea pe care au avut loc partidele din turneul de calificare disputat în week-end.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă