22.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialTurcia: Poliția urmărește trei suspecți ai grupării SI care ar fi primit...

Turcia: Poliția urmărește trei suspecți ai grupării SI care ar fi primit ordin să comită atacuri în locuri publice aglomerate

Autoritățile turce efectuează, luni, o misiune de urmărire a trei potențiali atacatori sinucigași, prezentaţi drept membri ai grupării Stat Islamic (SI), informează agenţia de presă Dogan, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Conform unor surse din poliţia turcă, autorităţile au obţinut informaţii potrivit cărora trei cetăţeni turci au primit ordinul de a comite atacuri în locuri publice aglomerate, în special din Istanbul. Media turce au difuzat fotografii ale celor trei bărbaţi, identificaţi ca fiind Haci Ali Dumaz, Savas Yildiz şi Yunus Durmaz.

Iniţial s-a crezut că Savas Yildiz este atacatorul sinucigaş care a comis atacul de sâmbătă de pe bulevardul Istiklal din Istanbul, însă duminică ministrul turc de interne Efkan Ala a anunţat că autorul a fost identificat oficial drept Mehmet Oztürk, născut în 1992 la Gaziantep (sudul Turciei).

El s-a aruncat în aer sâmbătă dimineaţă pe bulevardul Istiklal din Istanbul, într-o zonă comercială din partea europeană a metropolei turce. Trei israelieni – dintre care doi aveau şi cetăţenie americană – şi un iranian au fost ucişi în atentat, în timp ce alte 39 de persoane, printre care 24 de cetăţeni străini, au fost rănite.

Duminică seară, cu mai puţin de două ore înaintea începerii meciului de fotbal între echipele Galatasaray şi Fenerbahçe, autorităţile turce au anulat partida ca urmare a riscului ‘serios’ de comitere a unui atentat.

Atentatul de pe bulevardul Istiklal din Istanbul a survenit la şase zile după un atac cu maşină-capcană în centrul Ankarei, 35 de persoane fiind ucise. Atacul din capitala turcă a fost revendicat de o grupare radicală kurdă apropiată de organizaţia Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Începând din luna iunie a anului trecut, în Turcia s-au înregistrat mai multe atacuri cu bombă, unele fiind revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic, potrivit autorităţilor de la Ankara.

Pe 12 ianuarie, în zona istorică Sultanahmet din Istanbul a avut loc un atac soldat cu 10 morţi, majoritatea turişti germani, şi cu rănirea altor 15 persoane. Autorităţile turce au anunţat că atacul a fost comis de un sirian de origine saudită ce se aflase până recent în Siria şi se înregistrase ca refugiat în Istanbul.

Pe 10 octombrie anul trecut, un dublu atentat sinucigaş a ucis 103 persoane în timpul unui miting al opoziţiei turce, în apropierea gării centrale din Ankara. Un alt atentat sângeros, soldat cu 33 de morţi şi 104 răniţi, a avut loc anul trecut atunci când un atacator sinucigaş şi-a detonat o centură cu explozibil în oraşul Suruc, din provincia Sanliurfa (sud-estul ţării).

Cele mai citite

Bancuri cu “un scoțian a intrat într-un bar și…”, după Germania – Scoția 5 – 1

Probabil că toată lumea a auzit măcar un banc cu “un scoțian a intrat într-un bar…”. Iată câteva astfel de glumițe ce pot fi...

Giorgia Meloni e îngrijorată de ascensiunea extremei drepte după votul pentru Parlamentul European

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni şi-a exprimat sâmbătă speranţa că Uniunea Europeană va ţine cont în politicile sale de "mesajul" transmis de cetăţenii europeni...

FOTO&VIDEO. Kate Middleton, prezentă la parada Trooping the Colour, în prima apariție publică după diagnosticul de cancer

Kate Middleton are prima apariție publică de la diagnosticul de cancer. Regele Charles al III-lea și nora sa, Kate Middleton, Prințesa de Wales, au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă