Motto: “Povesti din astea cu matusi care lasa mosteniri conace si palate fac mult rau partidului”
(Nastase despre Mischie, pentru binele PSD)
Declaratia lui Mircea Geoana la autosuspendarea lui Adrian Nastase este uluitoare: “A fost nefericita decizia lui Nastase de a face nu stiu ce declaratie de avere”. Asadar, nu imbogatirea suspecta, ci graba de a-si trece milionul in declaratie, cand ar fi putut sa-l ascunda. Ai zice ca a fost mai demn Adrian Nastase, care a consimtit autosuspendarea fara fasoane, in timp ce Geoana ii dadea inainte cu “resorbirea problemei de imagine”.
Ar trebui sa sarim intr-un picior si sa-l laudam pe Ion Iliescu pentru declaratia sa: “Am avut multe matusi, dar nu mi-au lasat nimic. Unii au avut matusi, au primit mosteniri, au fost favorizati de soarta, eu nu am fost”. Ciupitura la greii patati ai partidului, imbogatiti din politica, prea bogati pentru a fi lideri onorabili ai social-democratiei si care vin cu explicatii copilaresti pentru mostenirile spectaculoase este tardiva, pentru ca Ion Iliescu stia foarte bine cum subalternii sai isi introduc bogatiile in declaratiile de avere si a fost closca coruptiei. A tolerat “capitalismul de cumetrie”, pe care-l infiera cu manie proletara. I-a aparat pe toti imbogatitii tranzitiei si n-a schitat nici un gest cand declaratiile de avere au ridicat suspiciuni asupra unor politicieni peste care mereu a picat cate o pleasca.
Binefacatorul unchi Sam paleste asadar in fata matusii Tamara, putred de bogata si care a reusit sa declanseze “revolutia binelui” in PSD.
Schema folosita de Nastase, cu bijuteriile unei matusi, cumparate de un om de afaceri, in final banii ajungand in conturile sale, reprezinta un model perfect de “oportunitati” (pentru umflarea buzunarelor). Nu mai vorbim de complicitatea viitorilor consilieri pentru depunerea banilor la banca.
Cum o fi carat Tamara lazile cu bijuterii si tablouri tocmai din Georgia (via Polonia) cand s-a refugiat in Romania, ba sa le pastreze pana in anul de gratie 1998, fara sa dea de ele Securitatea si Militia, care actionau nestingherite pentru recuperarea aurului, in baza unui decret din 1960 si care-i obliga pe romani sa depuna aurul? Cum o fi scapat si de hoti? Si asa, dintr-o data, sa le vanda unui om de afaceri, la “pachet”. Daca era sa le vanda, mai curand o facea in perioada comunista, cand aurul avea valoare si batrana abia isi ducea zilele. Cine a mai avut bijuterii le-a vandut in '90, sa inceapa atunci afaceri. N-a avut matusa Tamara teama de hoti si inainte de '90? Unde-si tinea colectia de tablouri? De ce a fost nevoita sa si le vanda, cand stia ca nepotul este mare colectionar de arta? Putea rezista acesta in fata unui Tonitza, sa ajunga pe alte maini? De ce s-a apucat de afaceri abia la 90 de ani? S-a mai auzit, in istorie, de batrani de 90 de ani cu fler in afaceri, cand gandurile lor sunt cu totul altele? Daca cel care i-a vandut cele trei apartamente stia ca acestea aduc un profit lunar de 7.000 de euro, cum de-a lasat o asemenea afacere din mana?
Referitor la demnitarii cu magnet la mosteniri, diagnosticul cel mai precis l-a pus ambasadorul Quinton Quale: desi politicienii nu sunt corupti, rudele lor se pot imbogati fara explicatie. Atac direct la imbogatirile fara rusine. “Cred ca sunt foarte norocosi” – s-a exprimat ironic si seful delegatiei CE, cu speranta ca se vor gasi anchetatori care sa nu ascunda urmele.
Este suficient sa analizezi, de pe declaratiile de avere, pe ani, cum se insiruie terenurile, casele, bijuteriile, argintaria, portelanurile, icoanele, tablourile si sa realizezi cum ii paste norocul pe demnitari, cum au ei noroc la rude devenite foarte bogate peste noapte. Imbogatitii de astazi, politicieni cinstiti, se laudau pana mai ieri cu originea muncitoreasca sau cea de “taran sarac”. Acum e la moda sa ai rude bogate.
Asa cum dosarele Revolutiei au fost ferecate mult timp la Parchet, tot asa cele ale rechinilor au fost legate cu trei randuri de sfoara, cu toate ca “legendele” averilor erau subtiri. Nu trebuie sa fii mare expert sa descoperi aceste tehnici de spalare de bani, prin matusi. Pentru ca, pana la urma, ai sa constati ca bijuteriile au fost cumparate cu banii viitorului mostenitor al matusii. Banii introdusi prin vanzari de bijuterii si tablouri, apoi cumparari de terenuri si case se reintorc la aceeasi persoana acoperiti de certificate de mostenitori. Dupa o schema simpla, dar bine “lucrata”.
Romanii pot sa rasufle usurati: chiar si la 90 de ani se pot lansa in afaceri, asa cum zice Nastase ca si-ar fi propus matusa Tamara: “Bun, poate ar trebui sa fac si niste investitii care sa aduca niste dobanzi”.
Sa vina mai repede Agentia pentru Integritate, sa verifice si aceasta specie de politicieni cu rude superbogate. Pana una-alta, cea mai buna avere din Romania o constituie o matusa, un socru sau un unchi – bogati, genii ale afacerilor pe care sa-i tii ascunsi in garsoniere confort III, si acestea inchiriate, sa traiasca in asceza, ca sa lase intreaga avere nepotilor politicieni, care intre timp au facut sapte schimburi de proprietati.
Presa a reprodus documente pe care orice instanta le-ar accepta. Victor Ponta i-a intocmit dosarul lui Mischie (mosteniri de la matusi) pe baza dovezilor din presa. Este in stare sa repete figura si cu Nastase si sa deschida dosarul moral al bogatiei?
Tot ambasadorul britanic la Bucuresti a laudat rolul presei in investigarea averilor oamenilor politici: “Presa face un efort foarte valoros”. Ma tot intreb cum ar fi aratat Romania daca n-ar fi existat presa, care sa atace coruptia la gioale. Daca nici acum nu se termina cu coruptia, suntem pierduti.
Capitolul “Matusa” se va intoarce la Parlament, ca acolo se intocmesc declaratiile de avere (pentru “alesi”).
