14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialSute de gospodării inundate și zeci de persoane evacuate în Teleorman

Sute de gospodării inundate și zeci de persoane evacuate în Teleorman

Câteva sute de gospodării din județul Teleorman au fost inundate și 36 de persoane au fost evacuate preventiv din calea apelor în ultimele ore din cauza ploilor torenţiale, care au dus la revărsarea mai multor râuri, transmite Mediafax.

În ultimele ore sute de gospodării au fost inundate în zeci de localități din judeţul Teleorman, iar autoritățile au decis evacuarea preventivă a 36 de persoane.

Conform datelor furnizate, miercuri dimineaţă, de Comitetul Județean pentru situații de Urgență Teleorman, în comuna Tătărăștii de Jos, 36 de localnici din satul Obârtu au fost evacuați preventiv din calea apelor. Oamenii au fost cazați la grădinița din localitatea Slătești și la școala generală din localitatea Slăvești. De asemenea, în aceeași localitate 18 animale au fost evacuate din cauza inundațiilor.

Alte două persoane au fost evacuate în comuna Plosca, unde precipitațiile și scurgerile de pe versanți au inundat 41 de curți.

Miercuri dimineață, zeci de pompieri intervin cu motopompe în șase comune, pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate. Astfel, echipajele ISU acționează în localitățile Trivalea Moșteni, Peretu, Scurtu Mare, Poroschia, Plosca și Dobrotești.

La ora transmiterii acestei știri, operațiunile de evacuare a apei sunt în desfășurare și nu se știe numărul exact al gospodăriilor afectate de inundații în cele șase localități.

În ultimele ore, și alte orașe și comune din județul Teleorman au fost afectate de inundații. Astfel, aproximativ 600 de gospodării, anexe gospodărești, dar și locuințe au fost inundate în localitățile Siliștea Gumești, Orbeasca, Drăcșenei, Didești, Tătărăștii de Jos, Trivalea Moșteni,Sfințești Purani, Beuca, Frumoasa, Călinești, Plosca, Peretu, Poroschia,Smârdioasa, Dobrotești, Drăgănești Vlașca, Frăsinet,

Scurtu Mare, Frumoasa și Măldăeni. Inundații s-au produs și în municipiul Alexandria, dar și în orașele Roșiorii de Vede și Videle.

Printre cele mai afectate localități se numără comuna Măldăeni, unde au fost inundate 40 de anexe gospodărești, 90 de curți și șase kilometri de drumuri comunale. În comuna Peretu, ploile torențiale și scurgerile de pe versanții dealurilor din apropiere au inundat 45 de curți, cinci poduri, 60 de podețe și aproximativ 400 de metri de drum comunal. În comuna Sfințești, apele revărsate ale râului Tinoasa au dus la inundarea a 18 anexe gospodărești și 18 curți, iar în comuna Purani au fost inundate 15 curți și două anexe gospodărești. De asemenea, în localitatea Beuca, revărsarea râului Burdea șiscurgerile de pe versanții dealurilor au inundat 78 de gospodării, 44 de anexegospodărești, DJ 612B pe o lungime de aproximativ 100 de metri și aproximativ1,2 kilometri de străzi comunale.

În comuna Orbeasca, cu satele aparținătoare Orbeasca de Sus, Orbeasca de Jos șiLăceni, din cauza precipitațiilor abundente și scurgerilor de pe versanțiau fost afectate cinci locuințe, un pod, nouă podețe, cinci anexe gospodăreștiși mai multe drumuri comunale, mai scrie Mediafax.

Miercuri, pentru a șasea zi consecutiv, pompierii au reluat căutările în zona comunei Poieni, unde o fetiță de trei ani și cinci luni a fost luată de ape, vineri, după ce căruța în care se afla împreună cu familia sa a fost răsturnată de o viitură venită pe râul Dâmbovnic, iar părinții au reușit să salveze doi din cei trei copii aflați cu ei în căruță.
În județul Teleorman, pe râul Teleorman este valabilă o avertizare cod roșu.

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Glume despre Ciolacu, după vizita la Erdogan. “Marcele, eu ți-aș fi dat sabia lui Ștefan cel Mare, dar am auzit că nu ești moldovean”

Posibila restituire a sabiei lui Ștefan cel Mare către România, anunțată de premierul Ciolacu, a generat glume pe internet. Vizita premierului Marcel Ciolacu la Ankara,...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă