32 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialStudiu: Cum influenţează oraşele starea vremii la distanţe de mii de kilometri

Studiu: Cum influenţează oraşele starea vremii la distanţe de mii de kilometri

Căldura degajată de activităţile urbane şi de transportul din oraşe modifică pe plan local curenţii de aer şi poate avea o influenţă asupra temperaturii din regiuni situate la distanţe de câteva mii de kilometri, afirmă autorii unui studiu publicat, duminică, în Nature Climate Change, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Acest studiu ar putea descifra o enigmă legată de climă: care este motivul pentru care anumite regiuni din emisfera nordică au parte de ierni mai blânde decât prevăd modelele climatice computerizate?

Oraşele generează mai multă căldură, prin intermediul transporturilor, al clădirilor şi al energiei utilizate pentru încălzire şi pentru aparatele de aer condiţionat.

Cercetătorii americani, folosind modele computerizate, au studiat efectele pe care le are această căldură “pierdută”, care nu îi afectează doar pe locuitorii din oraşe.

Această căldură este vehiculată de curenţii de aer din oraşe, ducând la creşterea debitelor acestora. Acei curenţi pot să transporte căldura spre regiuni îndepărtate şi să genereze astfel o creştere a temperaturii cu 1 grad Celsius, afirmă cercetătorii de la Universitatea California din San Diego, Universitatea Florida şi Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice (National Center for Atmospheric Research/ NCAR).

Modelul alcătuit de savanţii americani atestă o încălzire, toamna şi iarna, în regiuni întinse din nordul Canadei, în Alaska şi în nordul Chinei. În Europa, modificarea curenţilor atmosferici au în schimb ca efect răcirea pe plan local a unor regiuni, mai ales în timpul toamnei.

Efectul pe care îl are acest fenomen asupra temperaturilor globale rămâne însă neglijabil, producând o încălzire medie de doar 0,01°C la scară planetară.

Cele mai citite

Snapchat lansează instrumente de inteligență artificială pentru realitatea augmentată avansată

Marți, Snapchat a lansat ultima sa iterație a tehnologiei AI (n.r. inteligența artificială) generative, care va permite utilizatorilor să vadă efecte speciale mai realiste...

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni controversați în Republica Moldova, au fost incluși și pe lista inamicilor Ucrainei

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni foarte controversați în Republica Moldova, au fost incluși și de Ucraina pe lista inamicilor săi. Presa din...

Radu Mihaiu recunoaște că a pierdut “alegerile pe muchie de cuțit” în Sectorul 2

Primarul în funcție al Sectorului 2, Radu Mihaiu, recunoaște că a pierdut "alegerile pe muchie de cuțit" în acest sector. Mihaiu transmite pe internet un...
Ultima oră
Pe aceeași temă