27.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialSpecialitatea bucătarilor italieni: Spaghete cu canabis

Specialitatea bucătarilor italieni: Spaghete cu canabis

Spaghetele cu canabis reprezintă preparatul-vedetă al bucătarilor italieni care participă la ediţia, din acest an, a unui renumit festival gastronomic organizat la Londra, intitulat Bellavita Expo, informează Mediafax.

Fermierii din sudul Italiei care îşi prezintă în această săptămână preparatele gastronomice specifice zonei din care provin la un festival londonez spun că pastele, uleiul şi pâinea lor, preparate cu cânepă, nu generează efecte halucinogene în rândul consumatorilor, ci reprezintă o alternativă sănătoasă şi gustoasă a sortimentului tradiţional preparat din făină de grâu.

Citește și: Rețetă de vară: Porumb la grătar cu parmezan și busuioc

“Preparatele cu cânepă sunt cu adevărat organice”, spune Marzio Ilario Fiore, în vârstă de 30 de ani, a cărui fermă din regiunea Molise produce ulei şi făină de cânepă, conform Reuters.

“Cânepa nu necesită pesticide, fertilizatori, ci doar o cantitate moderată de apă”, a adăugat el. Canabisul este cel mai adesea asociat în percepţia publicului larg cu apariţia unor efecte psihotrope, dar anumite soiuri ale acestei plante pot fi cultivate pentru producţia de alimente.

Mai multe varietăţi de cânepă, care conţin cantităţi neglijabile de tetrahidrocanabinol (THC) – substanţa psihoactivă principală din canabis -, sunt cultivate de multe decenii pentru a produce diverse preparate alimentare. Italia a anulat interdicţia ce viza cultivarea cânepii în 1998.

“Recoltele mele sunt verificate cu regularitate de inspectorii Poliţiei italiene, care se asigură că THC-ul lor se încadrează în limitele legale”, a adăugat Fiore, unul dintre cei 200 de artizani italieni prezenţi la Londra la ediţia din acest an a festivalului Bellavita Expo.

Alături de spaghetele preparate din făină de cânepă, fermierul italian oferă vizitatorilor şansa de a gusta şi din alte preparate ale sale, precum “taralli din cânepă” – biscuiţi cu cimbru, specifici sudului Italiei, foarte aromaţi – şi ulei din cânepă, care are un gust distinct, de nuci.

Seminţele de cânepă reprezintă una dintre cele mai bogate surse de proteine de origine vegetală, conţinând concentraţii mari de acizi graşi omega.

La Bellavita Expo 2015, vizitatorii au posibilitatea de a cumpăra şi vinuri italiene care au fost păstrate timp de un an pe nisipul de pe fundul mării, în sticle acoperite de alge, dar şi diverse sortimente de salamuri şi brânzeturi italiene – inclusiv unele preparate cu lapte de vacă Agerolese, o rasă-hibrid protejată prin lege, alături de “Furezze”, un sortiment de biscuiţi cu arome puternice de lavandă şi lemn de trandafir.

 

Cele mai citite

Tragic accident la Tomşani, Vâlcea. Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața

Un accident tragic a avut loc în localitatea Tomșani din Vâlcea, în care un tânăr de 22 de ani a murit după ce mașina...

“Ucigașul tăcut” din România. O persoană moare la fiecare 30 de minute

Fenomenul grav în România este reprezentat de mortalitatea cauzată de infarctul miocardic. O persoană moare la fiecare 30 de minute. Această problemă de sănătate...

FOTO&VIDEO. Kate Middleton, prezentă la parada Trooping the Colour, în prima apariție publică după diagnosticul de cancer

Kate Middleton are prima apariție publică de la diagnosticul de cancer. Regele Charles al III-lea și nora sa, Kate Middleton, Prințesa de Wales, au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă