26 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialSondaj IRES: Procentul românilor care S-AU SĂTURAT de România a CRESCUT. Vezi...

Sondaj IRES: Procentul românilor care S-AU SĂTURAT de România a CRESCUT. Vezi câţi români vor să muncească în străinătate

Patru din zece români s-au gândit să plece la muncă în străinătate în 2012, faţă de 3 din 10 în anul 2010, arată un studiu realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie pe 23 octombrie, intitulat “Mândria şi disperarea de a fi român”, informează HotNews.ro.

Unul din patru români susţine că “s-a săturat” de ţara în care trăieşte, acest sentiment fiind mai răspândit în rândul tinerilor (32,2% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de, respectiv 31,1% pentru cei care au între 36 şi 50 de ani), în rândul celor de etnie maghiară (41,7%) şi în rândul transilvanenilor şi bănăţenilor (31,5%).

Sondajul a fost realizat prin metodă CATI (intervievare telefonică asistată de calculator) pe un eşantion de 1.289 indivizi de 18 ani şi peste, având o marjă de eroare de +/- 2,8%.

Rezultatele cercetării:

Criză europeană îi face pe români să reconsidere şansele oferite de societatea românească

De la sfârşitul anului 2010 scade proporţia respondenţilor care, întrebaţi în ce ţara le-ar plăcea să trăiască, dau răspunsul “România”, de la 59% la 51%; ceilalţi respondenţi preferă Germania, Italia, Franţa, Spania sau alte ţări, majoritatea europene.

36% dintre respondenţi indică România drept ţara ideală, proporţia acestora scade cu 9 procente faţă de anul 2010. În acest top România este urmată de Germania, Statele Unite ale Americii, Elveţia şi Italia.

62% dintre respondenţi sunt de părere că pentru a se realiza, este mai bine ca tinerii să rămână în ţară decât să plece în străinătate.

28% dintre cei chestionaţi spun că România oferă condiţii de viaţă civilizate, în creştere cu 5 procente faţă de anul 2010.

30% dintre intervievaţi (cu 4% mai mulţi decât în anul 2010) cred că, dacă ţinem cont de situaţia socio-economică actuală a României, această ţară permite un nivel de trăi decent.

54% dintre participanţii la studiu consideră că România va deveni un stat european comparabil cu restul statelor din UE, cu două procente mai puţin faţă de 2010;

Soluţia plecării în străinătate câştigă teren. Un sfert dintre români s-au gândit să plece definitiv

În 2012 4 din 10 români spun că s-au gândit să plece la muncă în străinătate, faţă de 3 din 10 în anul 2010.

Cu cât sunt mai tineri, cu atât respondenţii s-au gândit la un loc de muncă în străinătate în proporţie mai ridicată: de la 54,4% în cazul celor între 18 şi 35 de ani la 13,3% în rândul persoanelor trecute de 65 de ani.

Dintre cei care declară că s-au gândit să plece să lucreze într-o altă ţară, circa un sfert s-au gândit să plece definitiv.

Majoritatea celor care au fost plecaţi la muncă într-o altă ţară declară că această a fost o experienţă reuşită (77% în 2010, 86% în 2012).

Peste 30% dintre tineri s-au săturat de România

Unul din patru români (25,3% – în creştere cu 4 puncte faţă de 2010) susţine că “s-a săturat” de ţara în care trăieşte; sentimentul este mai răspândit în rândul tinerilor (32,2% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de, respectiv 31,1% pentru cei care au între 36 şi 50 de ani), în rândul celor de etnie maghiară (41,7%) şi în rândul transilvanenilor şi bănăţenilor (31,5%).

După doi ani, mândria naţională rămâne intactă

90% dintre respondenţi declară atât în 2010, cât şi în 2012, că sunt mândri că sunt români.

84% dintre intervievaţi declară că Ziua Naţională a României reprezintă o sărbătoare importantă pentru familia lor.

Noi despre noi. Ne-am născut la locul potrivit?

Hărnicia (13%), ospitalitatea (7%), patriotismul (5%), optimismul (4%) şi bunătatea sau blândeţea (4%) sunt cel mai frecvent menţionate caracteristici pozitive ale românilor de către persoanele chestionate. În ceea ce priveşte trăsăturile de caracter negative ale românilor, respondenţii menţionează infracţionalitatea (16%), lenea (5%) şi minciună (5%).

Puţin peste un sfert dintre români (27%) consideră că cei care spun, cu referire la România, că nu s-au născut în locul potrivit, au dreptate.

Mai este la modă patriotismul?

54,3% dintre persoanele chestionate consideră că patriotismul este o valoare actuală, cu două procente mai mult faţă de 2010;

Patru din cinci români se consideră patrioţi, sentimentul fiind în schimb mai răspândit în rândul celor cu vârstă înaintată, decât în cazul tinerilor, dar şi în rândul celor cu studii superioare.

Cele mai citite

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...

Marea Britanie și-a demis ambasadorul din Mexic pentru o glumă cu o armă de asalt

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost concediat după ce a îndreptat o armă semi-automată spre un angajat local al ambasadei, potrivit spotmedia.ro. Un clip...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă