16 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialSiturile Natura 2000 au sporit de la 80 la 85%

Siturile Natura 2000 au sporit de la 80 la 85%

Demersurile primăriilor din judeţul Tulcea pentru diminuarea suprafeţelor incluse în siturile Natura 2000 s-au soldat cu un eşec. Autorităţile de mediu din judeţul Tulcea şi cele de la Bucureşti nu au diminuat ariile protejate, aşa cum au cerut primarii, ci le-au extins.

„Toate siturile Natura 2000 din judeţul Tulcea şi din întreaga ţară au fost reevaluate de specialişti şi redimensionate. În urma acestor reevaluări au fost excluse intravilanurile localităţilor şi suprafeţele de teren pe care funcţionează activităţi economice. Deşi s-au efectuat aceste modificări, în judeţul Tulcea, suprafaţa inclusă în reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000 ocupă acum 85 la sută din întreaga suprafaţă a judeţului, faţă de 80 la sută, cât era înainte.

Propunerile specialiştilor nu au fost adoptate încă prin hotărâre de Guvern, cum prevede legislaţia europeană, pentru că Academia Română a avut o serie de obiecţiuni în privinţa biodiversităţii care ar trebui protejată în unele din aceste arii. Dar nu este cazul judeţului Tulcea, ci a unor perimetre din Transilvania. Academia a solicitat cercetătorilor mai multe argumente ştiinţifice privind existenţa biodiversităţii periclitate”, spune Romulus Ştiucă, directorul Institutului Delta Dunării din Tulcea.

Dispute în privinţa carierelor de piatră

Conform noilor evaluări, ce urmează să fie incluse în hărţile siturilor Natura 2000, în judeţul Tulcea, vor putea funcţiona, în plus faţă de carierele de extracţia pietrei de construcţie deja autorizate, încă două astfel de cariere. Este vorba de carierele de la Niculiţel şi de la Somova. Nu vor fi redeschise însă carierele de piatră din interiorul Parcului Naţional Munţii Măcinului, aşa cum au solicitat primarii din Măcin, Greci şi Cerna. În privinţa acestor cariere, Comisia Europeană a declanşat procedura de infrigement împotriva României, care a ajuns la Curtea Europeană de Justiţie. Autorităţile române apreciază că va fi stins conflictul cu Comisia Europeană referitor la afectarea biodiversităţii din Munţii Măcinului în momentul în care Guvernul va aproba noua hartă a siturilor Natura 2000, în care zona vecină Munţilor Măcin a fost declarată de interes ecologic şi pusă sub protecţie.

Cresc zonele strict protejate

Directorul Institutului Delta Dunării a mai precizat că a propus Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării să pună sub protecţie ecologică strictă şi alte terenuri din Delta Dunării. Conform acestei propuneri, zonele strict protejate din Deltă vor creşte de la 50.600 ha la peste ­60.000 ha. Au fost incluse în aceste perimetre suprafeţe mai mari pentru cuibăritul păsărilor şi pentru coloniile de pelicani din Deltă. Cercetătorii le-au explicat primarilor că includerea terenurilor în reţeaua de situri Natura 2000 este un avantaj economic, pentru că în respectivele zone se pot efectua activităţi economice tradiţionale şi agricultură ecologică, iar Uniunea Europeană acordă fonduri substanţiale pentru derularea unor astfel de activităţi.

Cele mai citite

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...

Glume despre Ciolacu, după vizita la Erdogan. “Marcele, eu ți-aș fi dat sabia lui Ștefan cel Mare, dar am auzit că nu ești moldovean”

Posibila restituire a sabiei lui Ștefan cel Mare către România, anunțată de premierul Ciolacu, a generat glume pe internet. Vizita premierului Marcel Ciolacu la Ankara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă