15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialSindicalistii de la SC "Moldomin" se tem de falimentul societatii

Sindicalistii de la SC “Moldomin” se tem de falimentul societatii

Evenimentele politice si tulburarile de la Ministerul Economiei si Comertului indreapta SC “Moldomin” Moldova Noua (judetul Caras-Severin) spre inchidere definitiva – sustine liderul Sindicatului “Aramis” din cadrul societatii miniere, Serban Stanciu. El a afirmat ca revenit de la Bucuresti, unde a aflat ca privatizarea companiei nu este posibila anul acesta, iar protocolul dintre conducerea minei si sindicat prevede concedierea celor 820 de salariati in data de 8 decembrie. Termenul a mai fost, insa, prelungit inca o data pana la 31 decembrie 2006.
“Sindicatul va solicita o noua prelungire a preavizului pana la sfarsitul lunii ianuarie, dar sansele mentinerii in functiune a exploatarii de cupru de la Moldova Noua s-au diminuat foarte mult”, a mai afirmat liderul Sindicatului “Aramis”.

Cele mai citite

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă