27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialScandal SUA-Cehia, după eliberarea unui traficant de arme

Scandal SUA-Cehia, după eliberarea unui traficant de arme

Un traficant de arme libanez,  aflat în detenţie provizorie într-o închisoare în Praga din 2014, la cererea americanilor, a fost eliberat joi în cadrul unui acord care a permis punerea în libertate a cinci cehi răpiţi în iulie 2015 în Liban, relatează AFP, conform Agerpres. Ambasada SUA în Praga s-a declarat ”șocată” de gestul cehilor.

Ministrul ceh al apărării, Martin Stropnicky, a confirmat informaţii din presă potrivit cărora eliberarea libanezului  Ali Taan Fayyad este rezultatul unui acord care a permis eliberarea a cinci cetăţeni cehi, răpiţi în iulie 2015 în Liban. 

Ali Taan Fayyad, care are şi cetăţenie ucraineană, fusese arestat în aprilie 2014, la cererea Washingtonului, care îl acuza de ‘complot împotriva SUA’ şi ceruse extrădarea lui. 

‘Ministrul justiţiei, Robert Pelikan, a luat joi decizia de a nu permite extrădarea lui Ali Taan Fayyad, iar ca urmare a acesteia, tribunalul municipal l-a pus imediat în libertate’, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a tribunalului din Praga, Marketa Puci. 

‘Am decis să nu dau curs cererii SUA. Este o decizie cu caracter politic şi internaţional şi am ţinut cont de date primite de la serviciile de informaţii’, a afirmat ulterior Pelikan. 

Cei cinci cehi – între care un avocat al lui Ali Taan Fayyad şi şoferul lor local, precum şi fratele acestuia din urmă – dispăruseră în iulie şi maşina lor fusese găsită în regiunea Kefraya, în vestul văii Bekaa. Din grup mai făceau parte un ofiţer al serviciului de informaţii al armatei, doi jurnalişti şi un traducător. 

Potrivit presei pragheze, Ali Taan Fayyad şi alţi doi compatrioţi ai săi, care au dublă naţionalitate, fiind şi cetăţeni ai Cote d’Ivoire, Fawzi Jaber şi Khaled Marabi, fuseseră arestaţi de un comando al poliţiei cehe la cererea autorităţilor americane în aprilie 2014, în hotelul Sheraton din Praga, în timp ce aveau o întrevedere cu persoane despre care ei credeau că aparţin gherilei columbiene FARC. 

În realitate, acestea erau membri ai agenţiei antidrog americane (DEA). Cei trei bărbaţi au fost acuzaţi că ar fi încercat să furnizeze combatanţilor FARC arme de provenienţă ucraineană, potrivit presei. 

Ministrul Pelikan a decis joi să-l repună în libertate şi pe Khaled Marabi, în timp ce o decizie asupra lui Fawzi Jaber nu a fost luată încă. 

‘Suntem şocaţi de decizia de a-i elibera pe Ali Taan Fayyad şi Khaled Marabi. Nu există nicio justificare’ pentru aceasta, s-a indignat Ambasada SUA la Praga într-un comunicat. 

Cei doi bărbaţi fuseseră acuzaţi în SUA de pregătirea unui asasinat împotriva unor angajaţi ai guvernului american şi de tentativă de a utiliza o rachetă antiaeriană, potrivit documentului. 

Ambasada estimează că decizia ministrului ceh ‘va încuraja teroriştii şi criminalii’. 

Dl Pelikan ‘a acţionat conform legislaţiei cehe. Partenerii noştri ar trebui să îl respecte’, a reacţionat premierul ceh Bohuslav Sobotka, refuzând să confirme existenţa unui acord de schimb de persoane reţinute.

Cele mai citite

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România

Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE,...

Agenția anticorupție din Ucraina investighează o presupusă scurgere de informații

Principalul responsabil anticorupție din Ucraina și-a suspendat vineri adjunctul principal, în timp ce anchetatorii investighează o presupusă scurgere de informații în cadrul unei agenții...

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...
Ultima oră
Pe aceeași temă