Cele trei tabere din PDL nu pot reuşi nimic una fără cealaltă. Acum, pare că nu pot reuşi nimic nici împreună. PDL şi-a dat singur şah, iar pe 23 martie vom afla şi dacă e mat.Dacă Vasile Blaga câştigă şefia PDL, partidul e sortit pieirii.
Dacă Vasile Blaga nu câştigă şefia PDL, partidul e sortit pieirii. Acesta e rezultatul unui management politic perdant al principalului partid de dreapta din România, atâta cât poate fi definită dreapta la noi.
Din postura de câştigător, Blaga nu poate duce partidul nicăieri. N-are carismă, n-are rezultate, n-are votanţi, n-are viitor. E doar muncitor şi perseverent. A avut, în perioada mandatului de ministru la Interne, un vârf de notorietate şi apreciere. Pe care, însă, n-a ştiut să le păstreze şi să le fructifice. De atunci, percepţia publicului despre el a coborât şi va continua să o facă. E un politician al trecutului. Al trecutului în care a avut succes datorită unei competenţe foarte importante. Aceea de bun organizator al activului de partid. Aici, Blaga a fost cel mai bun om al PDL şi un contributor important la rezultatele partidului din 2004 şi 2008. Din păcate, PDL de azi n-are inspiraţia PDSR de acum douăzeci de ani, care nu şi-a pus nicio secundă problema să-l aleagă pe Cozmâncă preşedinte de partid.
Calităţile organizatorice ale lui Blaga sunt, totodată, şi motivul pentru care, dacă el pierde, partidul riscă să intre în colaps. Victoria reformiştilor ar fi foarte potrivită pentru imaginea partidului înspre electorat, i-ar da un suflu nou de atractivitate, dar ar ridica enorme probleme de organizare a trupelor. Intelectualii nu sunt oameni de teren, iar victoria unui partid în alegeri se decide pe teren. Nu la televizor, pe bloguri sau pe Facebook.
Toate partidele mari din România există pentru a alimenta şi a fi alimentate cu bani de un enorm aparat birocratic al administraţiei centrale şi locale. Care are foarte puţine fineţuri. Pe oamenii ăştia nu-i interesează nici de reformă, nici de principii, nici de Europa. Pe ei îi doare doar de cine de la centru le poate facilita accesul la resurse, indiferent de cine e la putere. Reformiştii sunt complet în aer la acest subiect, aşadar nu vor putea susţine şi nici nu vor putea fi susţinuţi de un activ de partid disperat şi flămând.
Citeşte continuarea în Revista 22.
