Incheiem maine, calendaristic, anotimpul de vara si odata cu el inchidem si rubrica noastra infiintata cu scopul declarat de a ne mai descreti fruntile si a ne relaxa lecturand piese literare ce pot produce buna dispozitie. In episodul de astazi reproducem un fragment din cartea lui Dan Trif, care a reunit intr-un singur volum, aparut recent, cele doua publicate anterior, sub titlul “Din copilaria unui hoher”. Este vorba despre episodul intitulat de autor “La masa cu domnul ministru” – piesa plina de haz ca si toate celelalte, de altfel.
“De undeva si candva trebuia sa primim noi, internatii din casa de copii, un dram de educatie. Chiar daca educatorii nostri erau la cea mai mare inaltime, “furam” de la ei cel putin stilul de-a te scobi in dinti cu un chibrit fara fosfor sau cu o schija dintr-un leat. Cel putin la acest capitol eu n-aveam ce invata, deoarece primisem o lectie la Tamasa. Tanti Lili, moata din sat si mama vitrega a surorii mele, se mandrea cu un nepot Ð atasat de la Bucuresti pe langa Republica Peru – explica ea – care si-a schimbat numele din Margauan in Manescu – mintea ea ca sa impresioneze Militia Zalau, care se prea interesa de bijuteriile mostenite de tanti.
Nepotul acesta, Margauan sau Manescu, cel mai mare domn pe care l-a avut Tamasa in acele vremuri, venise in vizita la neamurile sale din sat si n-o putea ocoli nici pe tanti Lili. Tanti Lili, singura tanti din sat, pregati o masa ca-n povesti in cinstea domnului, masa la care m-a poftit si pe mine, daca tot eram in vizita la sora- mea. Domnul ministru Cornel Ð asa il numea tanti – n-a prea vorbit cu noi si privea plictisit cerul Tamasei, care, bistos, nu semana cu cel din Republica Peru. Fericit ca stateam la masa cu un domn atat de mare, am gandit ca n-ar strica sa-l intreb ceva. Atasat… atasat… Oare ce-o fi?
Si ma porni:
– Domnule atas Cornel, acolo, in Republica Peru, sant maimute?
– Sunt – mi-a raspuns.
– Si-i drept ca cum te strambi tu la iele, asa se stramba si iele la tine? Si-i drept ca daca te nervezi se pise pe tine?
N-apuca sa-mi raspunda, ca tanti Lili interveni nervoasa:
– Taca-ti fleanca, ma pruncule, ca numai prostii vorovesti!
Dar n-am tinut cont de ea si nici de bade Ghiurca, barbatu-so, care de nu-stiu-cate ori il tot intreba pe domnu' ministru:
– Oare, oare ce-o hi de lumea asta?, chiar daca acesta ii raspunse odata:
– La aceasta intrebare ma vad si eu in imposibilitate de-a va raspunde cu exactitate.
Eu: – Ii drept ca brazilienii o pus o maimuta in poarta si ca cand a tras Pele un sut, nime n-o mai gasit in veci pururi nici maimuta , nici minjea?
– Copile, nu stiu despre cine vorbesti.
– De Vinetu, indianu' care s-a facut preten cu Oatarhan din “Comoara din lacul de argint”?
– Poate te referi la marele lac Titicaca, din josul tarii.
Aici m-am oprit, crezand ca-si bate joc de mine si de Titi din inceiulita, baiat prea mare ca sa-l ciufuleasca Titi-caca. Cand tanti Lili ne-a adus friptura, l-am intrebat daca in Republica Peru traiesc curcoii. Mi-a venit sa-i arunc o laba de pasare in bot cand l-am auzit ca-i zice lui bade Ghiurca o porecla, sau ciufala cum ii ziceam noi, pentru mine: “Copilul asta e mojic si salbatec”. In gand l-am suduit de mama, apoi l-am lasat in pace, ascultand in schimb povestea lui bade Ghiurca despre partidul comunist din Republica Peru, “Partid care din pacate, cel putin deocamdata, este nevoit sa lupte in ilegalitate”. “Saracu'”, a oftat tanti Lili.
Vazand cat de atent si cat de frumos manca domnu Manescu, nu puteam decat sa-l imit. La sfarsit domnul a luat un chibrit si s-a scobit intre dinti… cum fac domnii. Am luat si eu un chibrit pe care l-am ascutit cu cutitul si l-am petrecut printre dintii mei aranjati alandala, cautand ramasite de carne de “curcoi” si cascand gura cat o sura. N-am bagat de seama ca chibritul ma ranise, pana cand tanti Lili mi-a zis nervoasa:
– Inchide-ti gura aia si du-te de la masa, ca-ti curje sanje din jinjie.
M-am dus sa ma caut in oglinda si mare mi-a fost mirarea cand mi-am vazut “fleanca”, la fel ca a unui crocodil impuscat in gura.
Educatorii se scobeau mai putin frumos decat o facea “domnul ministru”…”.
Pagini din scrierile lui Dan Trif, scriitor clujean in floarea varstei care, desigur, ne va mai face multe surprize placute.
