25.2 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Cum a salvat clubul Pandurii de la faliment o televiziune...

REVISTA BLOGURILOR. Cum a salvat clubul Pandurii de la faliment o televiziune locală

Bloggerii scriu, vineri, despre o televiziune locală care a fost salvată de la faliment de clubul Pandurii, dar și despre cazul lui Gabriel Oprea.

Cătălin Tolontan scrie, pe blogul său, despre o televiziune locală, salvată de la faliment după ce Pandurii a cumpărat publicitate de aproximativ 50.000 de euro.

Firma Terra Sat Severin, posesoare a Televiziunii Severin (RTS) și a site-ului Informația, a intrat în insolvență la finalul anului trecut. În planul de reorganizare, firma Rovigo enumeră către judecător punctele tari ale televiziunii RTS. Contractul cu cea mai mare valoare de încasat este cel prin care clubul Pandurii cumpără publicitate de 223.000 de lei de la RTS și de la site-ul asociat Informația de Severin. Înțelegerea a fost semnată pe 1 septembrie 2015 și va dura pînă pe 1 noiembrie 2016. „Pentru televiziunile locale, suma este uriașă! Reprezintă mai mult de jumătate din cheltuielile unei televiziuni din Mehedinți”, spune cineva din zonă. Patronul oficial al RTS este Nicolina Blinduța, soacra deputatului Ion „Bebe” Cupă, fost director la finanțele publice locale, actualmente deputat ALDE de Gorj. „RTS a fost înainte televiziunea lui Mihai Stănișoară, ministru al Apărării în Guvernul Boc, apoi a trecut la Bebe Cupă”, susține un ziarist local. Potrivit lui, „Energy Holding a cotizat pe vremuri cu sume mari în publicitate către RTS”. Planul trimis de Rovigo a fost aprobat de judecător. În afară de înțelegerea cu Pandurii, Rovigo a trecut la atuuri încă cinci contracte de publicitate, cu următoarele valori: 33.728 de lei, 600 de lei, 1.500 de lei, 1.500 de lei și 600 de lei”, scrie Tolontan.

Pe blogul lui Moise Guran citim despre parcursul lui Gabriel Oprea, de la începutul anilor ’90 și până în prezent.

„Care este cel mai mare pește din năvoadele Justiției la acest moment? Evident, Gabriel Oprea.Ce făcea Gabriel Oprea la mineriadă? Dracu știe! Știm doar că era un fel de bodyguard pentru Miron Cozma, că armata lui Cozma a încercat o lovitură de stat care, chiar dacă nu a ricoșat într-un război civil, a îngenunchiat România. Pe atunci s-a auzit chiar că în sala de la Mânăstirea Cozia, Cozma l-ar fi pălmuit pe premierul Radu Vasile care îl ruga să nu înainteze cu minerii căci Armata va deschide focul. Nu știu dacă e adevărat, dar în anul următor președintele Emil Constantinescu l-a schimbat pe Vasile, apoi a anunțat că nu mai candidează pentru un nou mandat, Ion Iliescu s-a întors la putere iar Gabriel Oprea a fost preluat de Adrian Năstase, construit ca lider politic, îmbogățit de mafia terenurilor din Ilfov, preluat apoi de Traian Băsescu, preluat apoi de Victor Ponta. Era pe punctul de a fi preluat și de Klaus Iohannis (și de Eduard Helvig) când s-a întâmplat accidentul polițistului Gigină, tragedia din Colectiv, știți desfășurarea… Așa că a fost preluat inevitabil de către DNA și lăsat din brațe… se pare de către toți. Trei ofițeri DIPI, (structură condusă la data respectivă de un ofițer SRI, cercetat și el, dar asta poate fi doar o acoperire) fac plângere la DNA împotriva lui Oprea, cerând în același timp statutul de martori protejați cărora viața le este în pericol”, scrie Guran.

Cristian China Birta scrie despre patru fotografi români care au fost nominalizați la Sony World Photography Awards 2016.

„Numărul de înscrieri din România a crescut cu 60% comparativ cu ediția din 2015, iar fotografii au fost selecționați dintr-un număr-record de 230.103 înscrieri din 186 țări, în creștere cu 33% comparativ cu ediția anterioară. Astfel, numărul total de înscrieri de la lansarea Sony World Photography Awards în 2007 a depășit 1 milion de fotografii, consolidând poziția de top pe care competiția o deține la nivel global între concursurile de profil”, scrie bloggerul.

 

Cele mai citite

Cinci oameni au murit și 41 sunt răniți în urma unui atac rusesc cu rachete asupra orașului Pokrovsk

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 41 au fost rănite în urma unui atac rusesc cu rachete balistice asupra orașului Pokrovsk...

VIDEO. Connect-R, dezvăluiri cu emoții. Ce fac părinții artistului: “Mama vinde și acum ziare, iar tata…”

Prezent în podcastul moderat de Mihai Bobonete, Connect-R a vorbit despre viața lui și a făcut câteva dezvăluiri emoționate. Într-un interviu recent, Connect-R (42 de...

Ce prevede legea salariului minim european

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă