21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRestricţii mai aspre asupra deţinerii şi comerţului cu arme de foc în...

Restricţii mai aspre asupra deţinerii şi comerţului cu arme de foc în UE

Miniştrii de interne din Uniunea Europeană, reuniţi la Luxemburg, au ajuns vineri la un acord cu privire la înăsprirea restricţiilor asupra deţinerii şi comerţului cu arme de foc, în efortul de combatere mai eficientă a terorismului după atentatele de la Paris şi Bruxelles, comise în noiembrie 2015, respectiv martie acest an, transmite DPA, citată de Agerpres. 

Propunerea de revizuire a actualei legislaţii a UE privind armele de foc a fost prezentată de Comisia Europeană la câteva zile după atentate de la Paris din 13 noiembrie, atunci când atacatorii au folosit pistoale-mitralieră Kalaşnikov şi veste cu explozibil, 130 de persoane murind în aceste atacuri. ''Vrem să consolidăm regulile şi să lăsăm cât mai puţin spaţiu posibil pentru excepţii ce pot fi exploatate de criminali'', a spus comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos. 

Conform noului acord, vor fi puse în practică măsuri de control mai dure asupra vânzărilor de arme pe internet, va fi necesară înregistrarea pistoalelor de semnalizare şi altor dispozitive care pot fi transformate în arme letale şi vor fi adoptate reguli mai stricte cu privire la etichetarea armelor şi a componentelor de arme. 

Înainte de a intra în vigoare, acordul trebuie să obţină aprobarea Parlamentului European. ''Rezultatul unor reguli mai stricte este acela că se reduce riscul ca arme de foc legale să ajungă pe piaţa ilegală'', a explicat ministrul securităţii publice olandez, Ard van der Steur, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE. În schimb, Polonia şi Republica Cehă au apreciat că măsurile sunt prea radicale, potrivit unor surse diplomatice europene. 

De asemenea, miniştrii de interne europeni au adoptat şi o 'foaie de parcurs' pentru îmbunătăţirea schimbului de informaţii între poliţie şi serviciile de informaţii din ţările membre. ''Schimbul de informaţii este cea mai eficientă armă a noastră împotriva ameninţării terorismului şi trebuie să fim mai buni în utilizarea lui. Vulnerabilitatea unui stat membru este vulnerabilitatea întregii Uniuni'', a subliniat Avramopoulos.

 

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă