Cei care vorbesc fara sa stie prea bine ce spun despre absenta disidentei romanesti anticomuniste au acum un instrument de informare corecta: volumul Doinei Cornea, intitulat „Puterea fragilitatii”. Textele acestei luptatoare singuratice cu molohul comunist au mai aparut, ne spune in prefata sa dl Gabriel Liiceanu, in 1990, dar domnia sa pledeaza pentru aceasta reorganizare a lor intr-o noua carte intr-un mod paradoxal: „Dupa 15 ani de la prima lor aparitie, Editura Humanitas reia intr-o noua formula editoriala volumele Doinea Cornea. De ce o face? Raspunsul – paradoxal – ar fi: tocmai pentru ca lipsa acestor volume nu o resimte, astazi, aproape nimeni. Ceea ce, in ultima instanta, inseamna: tocmai pentru ca societatea romaneasca actuala si-a evacuat trecutul inainte de a-l fi cunoscut”. Limpede, nu?
Cartea este structurata in doua parti: „Libertate? Convorbiri cu Michel Combes” si „Confruntarea cu raul. Scrisori deschise, fragmente de interviuri si alte texte”. Tonul egal, natural, deloc afectat de situatia – exceptionala – in care Doina Cornea se afla, atunci cand i se adresa – lucru nemaiintalnit – direct presedintelui Romaniei, Ceausescu, este o caracteristica a interventiilor sale. Este, asa cum subliniaza Gabriel Liiceanu, o incercare de a institui normalitatea acolo unde aceasta nu exista, ignorand astfel regulile impuse de regimul totalitar comunist. Cititorul va regasi in aceste pagini unul dintre capitolele dramatice ale istoiei noastre recente, iar cei lucizi vor putea structura, pornind de aici, de la acest om si de la aceste texte, o alta viziune asupra rezistentei romanilor la comunism. Una intemeiata pe spirit, asa cum Doina Cornea subliniaza in repetate randuri, cu acea hotarare care a caracterizat-o in tot ce a intreprins. Povestea intalnirilor sale cu turisti straini necunoscuti, prin care si-a transmis uneori scrisorile sale deschise postului Europa Libera este una de suspans, dar continutul acestuia e profund diferit de obisnuitele povesti cu spioni si politisti.
Doina Cornea a simtit, in anii '80, marturiseste in cartea sa, ca nu mai suporta sa taca asupra unor lucruri strigatoare la cer, a unor faradelegi si nedreptati flagrante, savarsite in numele unei ideologii mincinoase si criminale. A vrut sa-si salveze spiritul de materialismul invadator, comandat de regim. Si a sfarsit, stim astazi, prin a-i salva pe toti aceia care nu au avut curajul sau, devenind o efigie a rezistentei active impotriva comunismului, a terorii. Fragilitatea sa este una exterioara, gandul sau este mai puternic decat toate uneltele securistice ale partidului unic, acelea care raspandeau zvonul „intemeiat” ca „Doina Cornea e o nebuna”. Poate cel mai putin nebun dintre cei care au trait atunci, Doina Cornea a invins in cele din urma, chiar daca ceea ce s-a intamplat in acesti ultimi ani nu este chiar ceea ce a visat domnia sa si atatia altii. Doina Cornea este unul dintre putinii oameni care nu au pretins nimic, pentru ca au facut ceva insemnat pentru aceasta tara. Domnia sa continua sa-si traiasca viata asa cum si-a oranduit-o dinainte de a deveni celebra, fapt rar, unic, as spune, argumentand astfel, fara cuvinte, tot ceea ce a scris si spus in textele si in interviurile sale. Cartea aceasta, „Puterea fragilitatii”, este un sprijin pentru toti cei care si azi se mai tem, este un manifest impotriva fricii, dar si un manifest pentru normalitate.
