29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialProtest de amploare la Guvern pentru modificarea legislaţiei muncii

Protest de amploare la Guvern pentru modificarea legislaţiei muncii

Aproximativ 5.000 de sindicalişti "Cartel Alfa" vor protesta marţi la Guvernul pentru a cere modificarea legislaţiei muncii şi a dialogului social, informează Mediafax.

Acţiunea de protest organizată de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" va avea loc marţi, între orele 11.00 şi 13.00, în Piaţa Victoriei.

"Aşteptăm ca aproximativ 5.000 de oameni să participe la protest şi invităm pe toată lumea nemulţumită de legislaţia muncii şi de modul în care sunt trataţi angaţii români să ni se alăture", a declarat luni preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Protestul sindicaliştilor "Cartel Alfa" a început în 29 septembrie, cu pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Sindicaliştii solicită să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativităţii şi a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă şi protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile pentru salariaţi, "nu transformarea lor în sclavi moderni".

Acţiunile de protest se desfăşoară sub sloganul "Dreptul de a negocia nu se negociază! Ponta, respectă angajamentul şi modifică Legea dialogului social!".

Cele mai citite

INCREDIBIL. Camionul lui Ilie Bolojan, dispărut din Germania

Încruntatul Ilie Bolojan, vătaful Oradei și al județului Bihor, este de ceva vreme și un Gică Contra al celor de la guvernare, fiind...

George Tuță își anunță prioritățile ca primar în Sectorul 1: transporturi și parcuri

George Cristian Țuță, candidatul care a câștigat alegerile în Sectorul 1, își anunță deja prioritățile ca primar. "L-am vizitat pe directorul STB pentru lista de...

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...
Ultima oră
Pe aceeași temă