23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialVizită Regală în Transilvania

Vizită Regală în Transilvania

Membri ai Familiilor Regale din România și din Iordania se vor afla în aceste zile la Târgu-Mureș și la Cluj-Napoca.

Târgu-Mureș este gazda unei vizite cu totul deosebite. Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, mama Majestății Sale Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, devine azi, de la ora 11.00, Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș. De asemenea, în cadrul aceleiași ceremonii, universitatea mure­șeană va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Ekhleif Tarawneh, președintele Universității Iordaniene. Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei este însoțită de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României.

Vizita Regală a început de ieri la Târgu-Mureș. Altețele Lor Regale au dezvelit efigia Regelui Mihai I la Târgu-Mureș și s-au întâlnit cu studenții merituoși ai Universității de Medicină și Farmacie, precum și cu elevii olimpici din județul Mureș. În Sala Festivă a universității mureșene, ieri, de la ora 12.00, a avut loc lansarea cărții ”Marga­reta, mărturia unui sfert de veac regal”, care marchează împli­ni­rea, în acest an, a 25 de ani de la întoarcerea Principesei Moștenitoare Margareta a României în țară. De la ora 17.00, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a susținut în fața studenților militari conferința intitulată ”Familia Regală și Armata României”. Conferința a fost programată în amfiteatrul de Medicină Le­gală. Alteța Sa Regală Prin­cipele Radu al României este colonel al Armatei Române și a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I, mareșal al Armatei Române. Vizita Regală din județul Mureș include participarea la cea de-a VI-a ediție a Congresului de Medicină și Farmacie Româno-Iordanian, manifestare științifică aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Muna a Iordaniei.

Acest congres se bucură de susținerea constantă a membrilor celor două familii regale. În anul 2014, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României au fost alături de Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei la congresul ținut la Amman, iar în anul 2013, principesa iordaniană a prezidat congresul organizat în Iași, ocazie cu care a devenit Cetățean de Onoare al capitalei Moldovei. Ediția din acest an a congresului medical face parte din manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea, prin Decret Regal, a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Par­ticiparea membrilor Familiilor Regale ale României și Iordaniei la acest eveniment face parte dintr-o tradiție care a fost fondată acum 20 de ani, prin vizita în Regatul Hașemit al Iordaniei a Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai României. În anul 1998, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Mar­ga­reta și Principele Radu și-au petrecut în Iordania luna de miere. Vizitele membrilor Familiei Regale a României în Iordania au continuat în anii 2004, 2012, 2013 și 2014. La aceste vizite au luat parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principii Radu și Nicolae ai României. La rândul ei, Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei a vizitat Româ­nia în anul 2011, când a luat parte la aniversarea a 90 de ani ai Majestății Sale Regelui Mihai I al României, precum și în anul 2013.

Participare regală la Ziua ­Eroilor de la Cluj

Pe lângă continuarea vizitei regale de la Târgu-Mureș, Alteța Sa Regală Principele Radu al României se va afla azi, de la ora 12.30, la Cluj-Napoca. Principele Radu al României va lua parte la ceremoniile oficiale care mar­chea­ză Ziua Eroilor. Pe lângă ceremoniile religioase oficiate în catedralele ortodoxă și greco-catolică, vor avea lor ceremonii militare la Monumentul Rezis­ten­ței Anticomuniste și la Monu­mentul Eroului Aviator Traian Dârjan, însă cea mai importantă, inclusă în progra­mul vizitei regale, este cea care va fi oficiată în Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii. Ca o coinci­dență, în aceeași zi, va avea loc și lansarea The Royal School in Transylvania, o unitate educațio­nală care va fi deschisă în acest an cu aprobarea Majestății Sale Regelui Mihai I al României. 

Familia Regală, în Timișoara

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României vor reveni în vestul țării în data de 29 mai. Altețele Lor Regale vor merge la Timișoara, unde vor participa la ceremoniile care vor marca împlinirea a 70 de ani de la fondarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Regele Mihai I” din capitala Banatului.

Principesa Muna este oaspetele Principesei Moștenitoare Margareta și a Principelui Radu

Cele mai citite

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Rishi Sunak anunță alegeri generale pe 4 iulie

Rishi Sunak a convocat alegeri anticipate surpriză pentru data de 4 iulie, într-o competiție în care Keir Starmer va încerca să preia puterea pentru...

Iohannis, vizită la Piatra Craiului

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, astăzi, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă