Negocierile includ și clădirea Liceului Sârbesc „Dositei Obradovici“, construit, de asemenea, de călugărițele catolice.
Primăria Timișoara a început negocierile pentru cumpărarea clădirilor în care funcționează Colegiul Național Bănățean și Liceul Sârbesc „Dositei Obradovici“. Aceste clădiri au fost retrocedate vechiului proprietar, Ordinul Călugărițelor de Notre Dome. Viceprimarul Timișoarei, Traian Stoia, a declarat presei locale că speră ca negocierile pentru cumpărarea imobilelor să permită achiziționarea acestora la un preț convenabil.
”Arhivele arată că actuala clădire a Licerului Sârbesc „Dositei Obradovici“ a fost grav afectată e bombardamentele din anul 1944. După anul 1948, clădirea a fost refăcută pe cheltuiala statului român. Deci, vorbim de o clădire care a fost refăcută în proporție de 50 la sută de către statul român, iar acesta este un element de care trebuie să ținem seama la negocieri”, a spus Traian Stoia. Pe de altă parte, reprezentanții Bisericii Catolice spun că singurul motiv pentru care clădirea a fost refăcută de statul român a fost acela că autoritățile comuniste au decis confiscarea imobilelor în anul 1948, când au început prigoana împotriva Bisericii.
O istorie dramatică
Ordinul Surorilor de Notre Dame a fost adus la Timișoara înainte de primul război mondial. Călugărițele catolice care au fondat acest ordin în Banat proveneau din Bavaria. Ele au construit numeroase grădinițe și școli elementare, dar și un gimnaziu, o Școală Normală pentru educatoare și un Institut Pedagogic pentru învățătoare. În anul 1948, statul comunist a declanșat o veritabilă prigoană împotriva Bisericii Catolice.
Biserica Greco-Catolică a fost, pur și simplu, desființată. Ordinele și congregațiile călugărești care activau în cadrul Bisericii Romano-Catolice au fost alungate din țară. Dieceza Romano-Catolică de Timișoara a fost, la rândul ei, desființată, iar venerabilul episcop dr. Augustin Pacha a fost întemnițat, la fel ca și episcopul auxiliar Adalbert Boros. Imobilele și celelalte bunuri au fost confiscate, iar clădirile în care funcționează acum Colegiul Național Bănățean și Liceul Sârbesc au fost naționalizate o dată cu confiscarea tuturor școlilor confesionale din România.
Clădirea Colegiului Bănățean se află într-o stare deplorabilă