33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialPrietena lui Andrei Plăcintă îl acuză în faţa procurorilor

Prietena lui Andrei Plăcintă îl acuză în faţa procurorilor

Prietena lui Andrei Plăcintă a declarat că acesta “trecea cu maşina în faţă şi în spate peste o persoană”, au arătat procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşi în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti, când au cerut arestarea fiului senatorului PDL Sorina Plăcintă, scrie Mediafax.

În motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti prin care s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Andrei Plăcintă, judecătorii au reţinut susţinerile procurorilor bucureşteni, potrivit cărora inclusiv prietena tânărului a dat declaraţii potrivnice acestuia.

Astfel, procurorul a arătat în timpul şedinţei de judecată, care a fost secretă, că “din declaraţiile părţii vătămate S.N. şi a martorului M.M., se arată faptul că inculpatul s-a urcat cu autoturismul Renault pe care îl conducea pe trotuar cu intenţia de a-i lovi, moment în care partea vătămată s-a ţinut cu mâna de capota maşinii pentru a-l opri pe acesta, dar s-a împiedicat, a căzut, iar inculpatul a trecut cu maşina peste partea vătămată”.

Procurorul a mai arătat că există probatoriu, respectiv declaraţia părţii vătămate H.I.D., în sensul că inculpatul a deposedat-o prin violenţă de telefonul mobil proprietate personală, a alergat-o pe stradă, s-a urcat pe capota maşinii acesteia şi a încercat să o lovească cu maşina şi, totodată, că la un moment dat a observat că inculpatul trecea cu maşina în faţă şi în spate peste o persoană”.

Totodată, procurorii bucureşteni nu au fost de acord cu apărarea lui Andrei Plăcintă potrivit căreia “situaţia de fapt ar fi oarecum altfel, respectiv că acesta era într-o zonă rău famată, pe înserate, că partea vătămată, prietena inculpatului ar fi fost în pericol şi el ar fi venit în ajutorul acesteia, moment în care a văzut o persoană înarmată cu un cuţit venind spre acesta şi a fost împuşcat cu un pistol mic şi argintiu cu gloanţe de cauciuc”.

“Din probatoriul administrat, respectiv declaraţia martorului M.0L., arată că inculpatul încerca să-i lovească cu maşina de minim cinci, şase ori pe fată şi pe băiatul cu ochelari, iar de fiecare dată dacă nu reuşea încerca din nou, dând maşina înainte şi înapoi. Martorul a mai arătat că şoferul autoturismului Renault şi-a focalizat intenţia de a-i lovi pe bărbatul mai în vârstă şi pe cel de etnie romă, făcând de asemenea manevre înainte şi înapoi de circa 26 de ori. Bărbatul mai în vârstă, în persoana martorului S.N., a început să ţipe la inculpat să oprească, apoi celelalte persoane aflate de faţă au încercat să îl oprească aruncând cu un bolovan. Martorul S.N. s-a împiedicat, a căzut şi inculpatul a dat cu maşina peste el de circa două, trei ori”, se mai arată în documentul citat.

Procurorii au arătat că lăsarea în libertate a lui Andrei Plăcintă prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute.

În 8 decembrie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Răzvan Andrei Plăcintă, acesta fiind acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, loviri sau alte violenţe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

Cele mai citite

Fotbal: Clauss consideră “extrem de pozitiv” ca De Zerbi să semneze cu Marseille

Fundașul echipei Franței și al clubului Olympique de Marseille, Jonathan Clauss, a declarat duminică că ar fi "extrem de pozitiv" ca antrenorul Roberto De...

Fotbalistul francez Tchouaméni afirmă că îl „îngrozesc” opțiunile politice „extreme”

Mijlocașul francez al echipei Real Madrid, Aurélien Tchouaméni, a declarat duminică că îl „îngrozesc” opțiunile politice „extreme”, referindu-se la alegerile legislative anticipate din Franța...

Formațiile Croației și Italiei speră amândouă să ajungă în optimile de finală ale Euro 2024

Azzurrii ar putea face o schimbare în atac pentru finala Grupei B de la Leipzig Croația și Italia speră amândouă să ajungă în optimile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă