33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialPredoiu: Interdicţia de a aplica sechestru pe acţiunile statului e conformă cu...

Predoiu: Interdicţia de a aplica sechestru pe acţiunile statului e conformă cu practica CEDO

Impunerea unui perioade în care creditorii nu mai pot declanşa procedura de executare silită sau sechestru asigurător asupra acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale este considerată de ministrul Justiţiei în concordanţă cu practica CEDO, fiind aplicată şi în alte state membre UE, relatează Mediafax.

“Este o soluţie aflată în discuţie, pot să asigur că astfel de soluţii de eşalonare sau amânare a punerii în executare a unor tipuri executorii se regăsesc şi în practica şi legislaţia altor state, inclusiv ţări membre ale Uniunii Europene. De altfel, există şi o jurisprudenţă CEDO care validează o astfel de practică”, a afirmat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, întrebat de MEDIAFAX într-un briefing de presă susţinut miercuri la Guvern.

Un proiect de lege iniţiat de Ministerul Finanţelor, şi prezentat marţi de MEDIAFAX, prevede că Guvernul va institui o perioadă de cinci ani în care creditorii statului nu vor mai putea declanşa procedura de executare silită sau de sechestru asigurător asupra acţiunilor la diverse companii naţionale, inclusiv CEC şi Eximbank, şi în care nici statul nu mai poate garanta credite cu astfel de acţiuni.

Interdicţia temporară va fi justificată de Executiv prin “fragilitatea economiei româneşti”, afectată de criza economică, ce impune menţinerea stabilităţii funcţionale a companiilor din domenii strategice ale economiei naţionale şi a predictibilităţii bugetului de stat pentru plata salariilor, serviciilor medicale şi educaţionale.

Acţiunile statului la companii naţionale pot reprezenta garanţii pentru împrumuturile contractate şi pot fi incluse în gajul general al creditorilor. În caz de neplată a împrumutului sau datoriilor către terţi, creditorii pot apela în instanţă la prevederile Codului de procedură civilă şi solicita declanşarea procedurii de urmărire silită sau de sechestru asigurător asupra acţiunilor companiilor de stat. De altfel, sechestrul şi executarea companiilor de stat au un regim special, mult mai favorabil pentru debitori decât în cazul altor datornici privaţi.

În pregătirea acestei decizii, Ministerul Finanţelor invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), conform căreia dreptul de proprietate, inclusiv drepturile de creanţă împotriva statului, “este un drept ce comportă limitări”, păstrând proporţionalitatea între cerinţele de interes general ale comunităţii şi drepturile fundamentale ale individului.

Ministerul consideră astfel că limitarea temporară a masei sesizabile a bunurilor statului este “rezonabilă” şi proporţională cu obiectivele legitime de interes public naţional.

Cele mai citite

Cele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă țări recunoscute ca fiind puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează Institutul Internațional de la Stockholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (Stockholm International...

VIDEO. România, victorie uluitoare împotriva Ucrainei! Stanciu, Marin și Drăguș aduc trei puncte

Naționala de fotbal a României a debutat cu o victorie impresionantă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, care are loc în Germania....

Reacția lui Klaus Iohannis după victoria lui Stanciu și compania

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de felicitări echipei naționale a României, după victoria cu 3-0 în fața Ucrainei. Naționala de fotbal a...
Ultima oră
Pe aceeași temă