26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialPonta: Eu am propus-o pe Pivniceru, la Justiţie e mai bine să...

Ponta: Eu am propus-o pe Pivniceru, la Justiţie e mai bine să fie o persoană independentă politic

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că el a fost cel care a propus-o pe Mona Pivniceru pentru a ocupa portofoloiul Justiţiei, arătând că a considerat că, în acest context, este mai bine ca la Justiţie să fie o persoană absolut independentă politic, potrivit Mediafax.

“Eu am propus-o pe doamna judecător Pivniceru bazându-mă pe următoarele criterii: în primul rând pentru că este o persoană absolut independentă politic şi, în acest contexrt, am considerat că este mai bine ca la Ministerul Justiţiei să fie o persoană absolut independentă politic”, a spus Ponta, după şedinţa BPN al PSD.

El a arătat că al doilea motiv pentru care a propus-o pe Pivniceru constă în experienţa acesteia.

“Are o experineţă şi o poziţie foarte greu de egalat: ştiu că are peste 20 de ani în magistratură, ştiu că a fost preşedite al Asociaţiei Magistraţilor, că a fost aleasă în CSM nu de către forţe politice, ci de către propriii colegi judecători”, a spus Ponta.

El a menţionat şi al treilea motiv al nominalizării, acesta constând în faptul că Pivniceru are curajul propriilor opinii.

“Este un om care are curajul propriilor opinii, căreia niciun politruc sau nicio politrucă care umblă după funcţii nu poate să-i reproşeze absolut nimic. Sunt convins că va fi un ministru de Justiţie foarte bun, altfel nu aş fi făcut această propunere”, a spus Ponta.

Mona Pivniceru, actual judecător şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a fost propusă pentru portofoliul Justiţiei. Conducerea PNL a aprobat luni ca Mona Pivniceru să fie susţinută pentru portofoliul Justiţiei în calitate de independent.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...
Ultima oră
Pe aceeași temă