21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPoliţia verde a bunului-simţ

Poliţia verde a bunului-simţ

Discuţiile de tip forum pe teme ecologice, indiferent de cadrul în care au loc, pot deveni cu uşurinţă plictisitoare. Nu şi dacă invitaţii sunt sclipitori precum alpinistul Alexandru Găvan, care a găsit teme comune cu studenţii de la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE – Bucureşti, în cadrul unei întâlniri organizate de Guerilla Verde. Găvan a vorbit cu pasiune despre cum a ajuns să escaladeze „optmiarzii”, cum sunt supranumite vârfurile de peste 8.000 metri înălţime din Hymalaya. A vorbit despre condiţiile de supravieţuire şi despre modificările din ce în ce mai frecvente ale traseelor, cauzate de schimbările climatice brutale, care duc la topirea gheţarilor. Ca, de pildă, anul trecut, când a fost nevoit să amâne căţărarea pe Everest întrucât a căzut gheaţă, iar nişte crevase deveniseră sensibile şi se puteau prăbuşi în orice moment.

Iată cum selecţia gunoaielor, viaţa cotidiană, aerul curat, alpinismul, salvarea ecosistemelor au devenit pentru câteva zile teme de discuţie în câteva oraşe ale ţării. Marţi a avut loc ultima zi a Caravanei educaţionale de film eco Guerilla Verde, ajunsă la cea de-a treia ediţie. Campania a pornit cu două obiective stabilite de la bun început: de informare şi de atragere a unor voluntari, demni de titlul ecologişti de guerillă. Fiecare organizaţie şi asociaţie participantă şi-a prezentat profilul de activitate şi modul în care îşi aplică programele. Prezentările au fost însoţite de filme cu temă ecologică, de la „Copiii Uraniului” la „Home”. Discuţiile au fost libere, tinerii studenţi şi elevii creând adevărate dezbateri pe temele ecologice care privesc România. Caravana a început de săptămâna trecută, cu Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, precum şi cu Colegiul Naţional Sava, şi a fost itinerată la Piteşti, Constanţa, Ploieşti, Galaţi şi Brăila. Cu acelaşi prilej s-a lansat şi un concurs foto-video numit Ecopa-parazzi, un fel de „poliţie verde a bunului-simţ”, adresat tinerilor. Cei care surprind imagini ce reflectă respectarea sau nu a mediului înconjurător de către comunitatea lor le pot trimite până pe 26 aprilie pe adresa www.guerillaverde.ro, unde sunt afişate regulamentul concursului, dar şi premiile consistente.

Cele mai citite

Ce au în comun Donald Trump și Viktor Orban. “Nu vrem să…”

Donald Trump, fostul președinte al Americii și actual candidat pentru scaunul de la Casa Albă, a afirmat, într-un interviu, că el și Viktor Orban...

Papa își cere scuze după ce a folosit un cuvânt insultător şi vulgar cu privire la homosexuali

După ce Papa Francisc a folosit un termen insultător și vulgar când a vorbit despre homosexualii din Biserica Catolică, acesta și-a cerut scuze. O declarație...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...
Ultima oră
Pe aceeași temă