Sav, ciobănescul german care a reuşit să salveze viaţa unei femei în vârstă de 74 de ani la câteva zile de la dispariţie, a fost premiat, vineri, cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
Sav, alături de conductorul său, agentul şef Iulian David de la Poliţia din municipiul Paşcani, au fost premiaţi, în cadrul unei ceremonii organizate de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc, cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
Recunoaşterea vine după ce în luna octombrie o femeie în vârstă de 74 de ani, din localitatea Sireţel, a dispărut de la domiciliu. După trei zile de căutări, septuagenara a fost găsită îngheţată la o distanţă de 20 de kilometri, într-o pădure de la limita cu judeţul Botoşani. Cel care a dat de urma bătrânii a fost Sav, un ciobănesc german în vârstă de un an şi şase luni instruit la Sibiu.
Întrucât în zonă compania de telefonie mobilă nu avea semnal, poliţistul conductor, Iulian David, a fost nevoit să care femeia în braţe pe o distanţă de câţiva kilometri.
În cadrul aceleiaşi ceremonii au fost mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Iaşi au primit premii şi diplome, semn de recunoaştere pentru activitatea şi performanţele înregistrate în cursul acestui an.
"Sărbătorirea Zilei Poliţiei Române este un eveniment de evocare şi omagiere a trecutului, de recunoaştere a prezentului şi de accentuare a priorităţilor referitoare la ordinea, siguranţa publică şi securitatea în rândul cetăţenilor. La acest moment aniversar, în calitate de reprezentanţi ai autorităţii statului, putem afirma că ne-am îndeplinit atribuţiile cu seriozitate, profesionalism, integritate şi devotament, că am dezvoltat o relaţie de încredere şi respect cu cetăţenii, construind astfel o Poliţie ieşeană demnă, de care putem fi mândri", a spus chestorul Ioan Scripniciuc, şeful IPJ Iaşi.