19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăPoliticăVladimir Putin, reacție după atentatul asupra premierului slovac Robert Fico

Vladimir Putin, reacție după atentatul asupra premierului slovac Robert Fico

Președintele Vladimir Putin a vorbit despre atentatul asupra premierului slovac Robert Fico. Liderul de la Kremlin consideră atacul drept o „crimă odioasă”.

”Am aflat cu indignare de tentativa de asasinat contra lui Robert Fico, prim-ministrul Republicii Slovace. Nimic nu poate justifica această crimă odioasă. Îl cunosc pe Robert Fico drept un bărbat curajos şi hotărât. Sper că aceste calităţi îl vor ajuta să depăşească această situaţie dificilă”, a transmis Vladimir Putin într-o telegramă adresată preşedintei Slovaciei, Zuzana Caputova, potrivit Agerpres.

Politologul Cristian Pîrvulescu a efectuat o analiză asupra tentativei de asasinare a prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, eveniment care a avut loc miercuri (15 mai), în fața Casei de Cultură din orașul Handlova. Conform opiniei sale, gărzile de corp ale lui Robert Fico nu au evaluat corect toate riscurile, ceea ce a permis atacatorului să își atingă scopul.

„Acest atac a fost posibil pentru că e vorba de o foarte slabă pregătire a ofițerilor de protecție și pază, care nu au luat în calcul absolut toate riscurile care există. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că situația din Slovacia este o situație foarte tensionată, legată nu doar de alegerile europene, ci și de modul în care conduce Robert Fico și e foarte probabil să fie o acțiune individuală a cuiva care a acumulat enorm de multe probleme politice legate de situația complicată. Știm câteva lucruri despre acest individ. Are peste 70 de ani, este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Slovacia. Bănuiesc că este unul dintre cei care a considerat că orientarea politică pe care o imprimă Fico, orientare produsă și anti-occidentală, este inacceptabilă”, a adăugat Pîrvulescu”, a spus politologul, pentru Știrile PRO TV.

Reamintim că premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a fost transportat la un spital. El a fost internat la un spital din provincie, din orașul Banská Bystrica, și este operat de urgență, pentru că ar fi durat prea mult timp până ca elicopterul care-l transporta pe premier să poată ateriza în capitala Slovaciei, Bratislava.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă