24.8 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialPercheziţii la o grupare de proxeneţi, din Capitală

Percheziţii la o grupare de proxeneţi, din Capitală

Poliţiştii bucureşteni au făcut, miercuri, 21 de percheziţii, în Bucureşti şi alte două judeţe, într-un dosar de proxenetism, a anunţat Poliţia Capitalei, conform Mediafax.

Astfel, polițiștii au pus în aplicare 44 de mandate de aducere, pe numele unor persoane suspectate că făceau parte dintr-o grupare specializată în proxenetism.

Pentru această acţiune au fost mobilizaţi peste 100 de poliţişti care au descins la locuinţe din Capitală şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu. Din cele 44 de persoane, 20 sunt suspectate de proxenetism, iar restul de 24 sunt prostituate.

“În această dimineaţă (miercuri – n.red.), peste 100 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în executare 21 mandate de percheziţie şi au pus în aplicare 44 de mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de proxenetism”, conform Poliţiei Capitalei.

Conform unor surse din Poliţie, clienţii erau racolaţi atât din stradă, dar şi prin intermediul unor rubrici matrimoniale, iar fetele se prostituau la hoteluri de lux din Bucureşti.

Tarifele nu erau fixe, ci porneau de la câteva sute de lei şi ajungeau până la câteva sute de euro, în funcţie de situaţia financiară a clienţilor, potrivit oamenilor legii.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cardul Poliţiei Române.

Cele mai citite

Negocierile de aderare la UE ale Ucrainei și Republicii Moldova încep la 25 iunie

Negocierile pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE încep la data de 25 iunie 2024, a anunțat Cristina Gherasimov, vicepremier al Republicii Moldova...

Care este valoarea lunară a celor 4,74 de milioane de pensionari și care este cea mai mică pensie

Un număr de 4.747.604 de pensionari era înregistrat în mai 2024 în România, cu 670 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Probleme pentru Adrian Ilie. Fostul internațional, condamnat la 8 luni de închisoare

Decizie de ultimă oră! Judecătoria Sectorului 4 București l-a condamnat pe Adrian Ilie la 8 luni de închisoare cu suspendare. Fostul atacant al Valenciei și...
Ultima oră
Pe aceeași temă