Ce se va intampla acum, cand invadarea Georgiei de catre trupele rusesti din doua directii este un fapt consumat, iar tot ce pot spera aliatii NATO este ca acestea se vor retrage, dupa ce au distrus infrastructurile civile si militare si au zguduit moralul georgienilor, punand in cauza in mod grav credibilitatea regimului Saakasvili? Pentru a raspunde la intrebare, sa amintim cateva date istorice.
Osetii – o etnie care vorbeste un dialect persan (musulmani in nordul detinut de Rusia, crestini in sudul sub stapanire georgiana) – sunt de veacuri in rivalitate cu georgenii. In 1992 Rusia a trimis in Osetia de Sud, regiune apartinand Georgiei, " trupe de interpunere" (sub mandat ONU), in scopul aparent de a evita noi ciocniri. In realitate, Rusia era parte a conflictului si nu putea sluji de intermediar. Influenta ruseasca in Osetia de Sud s-a consolidat. 80% din populatie detine pasapoarte rusesti, iar guvernul sud-oset, dominat de anumite triburi locale influente, determina politica Osetiei.
O putere separatista sub influenta rusa se gaseste la putere si in Abhazia, pe malul Marii Negre.
Venirea la putere a presedintelui Mihail Saakasvili in 2004 a insemnat enuntarea unui program in doua mari puncte: democratizarea tarii si restabilirea autoritatii centrale asupra regiunilor separatiste. Saakasvili a primit incurajari din partea Uniunii Europene si a NATO. Mai ales din partea NATO, care a instruit si inzestrat armata, lasand Georgia sa spere ca o va sprijini in reintegrarea provinciilor separatiste.
Toate acestea, spre marea nemultumire a Rusiei, careia nu-i surade deloc interventia unei alte puteri in "vecinatatea apropiata", expresie prin care trebuie sa intelegem fostele state sovietice.
Proclamarea Republicii Kosovo in februarie 2008 a deschis cutia Pandorei pentru toate pretentiile unor mici teritorii separatiste, in special din Europa. Rusia s-a impotrivit independentei kosovare. Dar, pentru politica ruseasca, orice retinere a disparut dupa declararea independentei Kosovo, iar din acel moment, in dosarul regiunilor separatiste din Georgia, Rusia a fost favorizata.
O ocazie pentru Georgia a fost pierduta la Summitul NATO de la Bucuresti, de la inceputul lunii aprilie 2008. Presedintele Bush a sprijinit admiterea Georgiei in NATO, in timp ce Angela Merkel, cancelara Germaniei, a sustinut contrariul. Punctul de vedere german a castigat, amanand indefinit o eventuala admitere a Georgiei. Este probabil ca Rusia nu ar fi atacat o tara candidata la NATO sau, daca ar fi facut-o, reactia Aliantei occidentale ar fi fost, obligatoriu, energica. Pe de alta parte, interese economice mari sunt in joc. Intervenind cum intervine in Georgia, Rusia dovedeste ca proiectul unor conducte de gaz si petrol ce o ocolesc (reducand dependenta fata de hidrocarburile rusesti) este dependent de bunavointa ruseasca. Asadar, nu este o alternativa reala in aprovizionarea Europei cu acele hidrocarburi.
In ultimele saptamani, situatia s-a tensionat brusc in Osetia. Georgienii au dat semnale de reluare a controlului asupra teritorilor separatiste, trupele rusesti gasindu-se in continuare in Osetia de Sud. Acum cateva zile, Georgia a incercat sa blocheze tunelul de la Roki, care desparte cele doua Osetii (ruseasca si georgiana), dar aceasta nu a putut impiedica avansul blindatelor rusesti. O catastrofa militara si umanitara (zeci de mii de refugiati) se petrece in acest moment. Teritoriul georgian este invadat, bombardat, nu numai in vecinatatea zonei, ci si mai departe, la Gori si in apropiere de Tbilisi. Portul Poti, unde se gaseste marina militara georgiana, a fost atins si ocupat. Abhazia s-a revoltat si ea, ajutata de Rusia de pe mare. Iar SUA gasesc riposta Rusiei "disproportionata", ca si cum o riposta ceva mai "usoara" ar fi gasit la aliatii occidentali toata intelegerea.
De altfel, primul ministru Putin si presedintele Medvedev vorbesc de un "genocid" comis de Georgieni in Osetia, ca si cum ar voi sa justifice violenta reactiei rusesti.
Daca NATO si UE ar reactiona energic, ne-am putea afla intr-o situatie de tip Polonia 1939, adica a inceputului unui razboi mondial. Mai probabil, suntem intr-un caz similar cu invazia Cehoslovaciei din 1968, in care Rusia tinea sa-si apere "preajma", cu brutalitatea stiuta, iar Occidentul nu a intervenit. Oricum, prin incurajarile oferite Georgiei, retrase in ultimul moment, NATO a dovedit ca nu gandeste cu un singur cap: decizii contradictorii sunt influentate de un proces complex de negociere intre parteneri. In timp ce deciziile rusesti sunt mult mai centralizate.
Unii cred ca ar trebui evitat contactul direct intre Rusia si NATO printr-o zona-tampon, alcatuita din state ex-sovietice (tarile baltice ar constitui exceptia, acolo NATO si Rusia sunt vecine). Pe de alta parte, ursul rusesc – care joaca bine sah – stie ca cea mai buna aparare este atacul si, pe masura ce i se va da satisfactie, nu va conteni sa impinga pionii in campul adversarului. Pentru a-l contra, superioritatea tehnico-militara nu ajunge. Este nevoie de diplomati subtili si de capacitatea de-a prevedea mai multe "mutari" inainte. si ar mai fi nevoie de mai putina dependenta a Europei de gaz si petrol, prin incurajarea noilor tehnologii "curate", dar vointa politica, pentru moment, e slaba in aceasta privinta.
