14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialOpozantul rus Boris Nemţov a depus o plângere la CEDO

Opozantul rus Boris Nemţov a depus o plângere la CEDO

Opozantul rus Boris Nemţov a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce a fost condamnat la 15 zile de închisoare, pentru “refuz de a se supune forţelor de ordine”, în cadrul unei manifestaţii, a anunţat luni avocatul său, citat de AFP, anunţă Mediafax.

“Astăzi (luni), am depus o plângere în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, a declarat acest avocat, Olga Mihailova, pentru postul rus de radio Ecoul Moscovei.
Potrivit acesteia, Nemţov a depus, deja, o plângere în faţa justiţiei ruse, în care consideră arestarea şi condamnarea sa ca ilegale.

Dar “plângerea sa nu a fost, încă, examinată”, a adăugat ea.
Fostul vicepremier Boris Nemţov a fost arestat, la 31 decembrie, în cadrul unei manifestaţii a opoziţiei, fiind condamnat, la 2 ianuarie, la 15 zile de închisoare.

Alţi trei lideri ai opoziţiei, Eduard Limonov, Konstantin Kosiakin şi Ilia Iaşin, au fost condamnaţi la pedepse între cinci şi zece zile de detenţie, pentru fapte similare.
Ei au fost arestaţi în cadrul unor manifestaţii organizate în ziua de 31 a fiecărei luni cu 31 de zile, cu scopul de a cere respectarea articolul 31 al Constituţiei ruse, care garantează libertatea întrunirii.

Cele mai citite

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă