22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialScandalul continuă la Uniunea Scriitorilor. Nicolae Manolescu, despre Eugen Simion: E un...

Scandalul continuă la Uniunea Scriitorilor. Nicolae Manolescu, despre Eugen Simion: E un tâmpit

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a lansat un atac la adresa lui Eugen Simion, critic literar şi academician, în urma criticilor aduse de acesta într-un interviu Mediafax

Nicolae Manolescu a fost extrem de tranşant la adresa criticului literar şi academicianului Simion: „Sunt prostii. Am mai auzit. El a declarat că a fost exclus. E un tâmpit. Puteţi să daţi pe post chestia asta.” Preşedintele USR a declarat că Eugen Simion este doar suspendat la această oră pentru că nu şi-a achitat cotizaţia şi că profită de acest lucru pentru a lovi în Uniune: „Nu l-a exclus nimeni, iar suspendarea este o formă statutară dacă nu-şi plăteşte cotizaţia. Vine, şi-o plăteşte, rămâne în…dar n-are drept să voteze. Atâta tot. Cum să-l exclud pe Eugen Simion din Uniune? E o prostie. Nu ştiu de ce profită de chestia asta. Puteţi să daţi asta pe post: că eu am zis că e un tâmpit.” 

Reacţia vine în urma interviului academicianul şi criticul literar Eugen Simion, care se pronunţase asupra divergenţelelor din interiorul Uniunii Scriitorilor şi legat de suspendarea sa de acum un an. Iată parte din declaraţia lui Eugen Simion:

Citește și: Bătălia de la Uniunea Scriitorilor ia propoporţii: Nicolae Manolescu a eliminat 11 colegi

„Nu, n-am fost exclus…Am fost suspendat. M-au suspendat că am întârziat să plătesc cotizaţia. Nu m-a căutat nimeni, nu m-a întrebat nimeni înainte de a mă suspenda şi am aflat că există o comisie de monitorizare. N-o să mă sinucid din cauza asta. S-a întâmplat anul trecut. Am rămas aşa. N-am răspuns la chestia asta. Fostul meu coleg şi prieten, Manolescu, coleg de Academie, a găsit că aşa e bine. Sper ca USR să devină mai puternică şi mai bogată prin această suspendare a mea.”, a exprimat Simion.

“Nicolae Breban nu e nici măcar suspendat.”

De asemenea, Nicolae Manolescu a lămurit şi situaţia lui Nicolae Breban. Nicolae Breban a declarat tot luni, pentru Mediafax, că a fost exclus din USR, exprimându-şi nemulţumirea şi furia faţă de acest lucru: „Am fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Îmi pare rău că Uniunea Scriitorilor în loc să se ocupe de problemele grave ale învăţământului, ale culturii… Vedeţi că e atacată şi programa şcolară. Ei se ocupă cu fleacuri acolo, dau lumea afară, fac şedinţe, ca pe vremea comunismului.”

Citește și: Scandal la Uniunea Scriitorilor: Nicolae Manolescu ameninţă cu excluderi masive

Referitor la această excludere, Nicolae Manolescu a lămurit neclarităţile: „Nici măcar nu ştiu să fi fost suspendat că parcă are cotizaţia plătită. Nicolae Breban nu e nici măcar suspendat. Simion e suspendat, asta înseamnă că nu poate să voteze, atât. Oricum nu sunt alegeri şi el nu dă pe la Uniune. Nici n-a venit de ani de zile aşa că nu e o problemă, iar de excludere nici vorbă, nu i-a exclus nimeni. Sunt membri ai Uniunii.”

“Am făcut proces. Ei vor să se înscrie la judecătorie. Nu se vor înscrie, vă asigur.”

În finalul declaraţiei sale, Nicolae Manolescu susţine că există un proces în curs la această oră faţă de acţiunile grupării conduse de Cristian Teodorescu: „Suntem în proces. Am făcut proces şi ei vor să se înscrie la judecătorie şi noi ne opunem şi nu se vor înscrie, vă asigur.”, a conchis Nicolae Manolescu.

Cele mai citite

Probleme pentru Adrian Ilie. Fostul internațional, condamnat la 8 luni de închisoare

Decizie de ultimă oră! Judecătoria Sectorului 4 București l-a condamnat pe Adrian Ilie la 8 luni de închisoare cu suspendare. Fostul atacant al Valenciei și...

Premierul Ciolacu va asista la meciul România – Ucraina, la München

Premierul României, Marcel Ciolacu, va asista la meciul de fotbal România - Ucraina, din cadrul Campionatului European, care se desfășoară în Germania. Meciul România -...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă